Aproape 900.000 de telespectatori au urmărit în medie evoluţia pe scena de la Baku a trupei Mandinga în prima semifinală Eurovision 2012. Cu o audienţă medie de 8,2% şi o cotă de piaţă de 18,2% la ora 22.31, când pe scena de la Baku urcau reprezentanţii României, TVR 1 a surclasat toate celelalte posturi TV.
656.000 de telespectatori au urmărit în medie la TVR 1 prima semifinală Eurovision 2012 pe target urban, ceea ce corespunde unui rating mediu de 6,2% şi unei cote de piaţă de 16,3%. Cu aceste cifre, TVR 1 a fost aseară, pe intervalul de difuzare a semifinalei Eurovision (22.00 – 24.00), pe primul loc în topul audienţelor la nivel urban. Pe target naţional, transmisia Eurovision 2012 s-a situat pe locul al doilea.
Trupa care reprezintă România la Eurovision Song Contest, în Azerbaidjan, este pregătită să facă din nou spectacol sâmbătă şi să aducă un loc bun arii noastre. Finala Eurovision va fi transmisă sâmbătă, 26 mai, în direct la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR HD începând cu ora 22.00.
Trupa Mandinga s-a calificat împreună cu alte nouă ţări în finala de sâmbătă a Concursului Cântecului European.