Dacă într-o vreme erau o alternativă decentă la învechitele stații Peco de stat, azi cele mai multe benzinării independente au de luat o decizie grea: se predau în fața concurenței ori își așteaptă sfârșitul

Dacă în momentul de maximă glorie de la mijlocul anilor ’90 Asociația Benzinarilor Particulari din România număra 468 de membri, la începutul lui 2011 mai avea în scripte doar 302 firme de profil. Azi, după cum dezvăluie președintele Ion Tache, organizația mai are în jur de 200-210 membri. „Restul ori au dat faliment, ori au fost cumpărați ori s-au asociat cu firme mai puternice“, explică el. Rompetrol, de pildă, are o rețea de 156 de stații partener, iar Lukoil anunța în 2009 că dorește să închirieze 40 de benzinării doar în acel an, după ce abandonase programul de francizare.

Viitorul nu arată prea bine pentru independenții rămași încă pe piață. „Dacă lucrurile merg în ritmul acesta, ei vor fi nevoiți să se retragă. Și în țările dezvoltate s-a întâmplat un fenomen similar, iar acum piața este dominată de marile rețele“, afirmă Tache. Bărbatul, care se laudă că a înființat prima stație privată de carburanți din România, în 1992, arată că este greu să lupți cu giganții care dețin nu numai sute de unități de distribuție, ci și rafinării și care, astfel, pot controla prețurile. „Singurii care pot concura cu ei, măcar până la un anumit punct, sunt jucătorii de talie medie, care au mai multe benzinării și care reușesc să ofere, pe lângă vânzarea de carburanți, produse și servicii cât mai diverse“, consideră Ion Tache.

Dar chiar și unii dintre aceștia au fost siliți, din diverse motive, să se declare învinși. Rafo Onești, de exemplu, avea 43 de benzinării în toată țara. „Azi, unele sunt închiriate, iar unele așteaptă ori eventuale contracte de închiriere, ori o eventuală reluare a activității“, explică Ion Marian, lider sindical