Nu este o întîmplare că patriile cu bune politici de lucrări publice şi investiţii în construcţii sînt şi producătoare de remarcabilă producţie arhitecturală: pe cernoziomul producţiei medii se nutresc condiţiile de apariţie a capodoperelor. În martie, revista Architecture d’Aujourd’hui 388/2012 (http://www.larchitecturedaujourdhui.fr/en/evenement-aa-aa388.html) a pus un număr de întrebări candidaţilor importanţi la prezidenţiale, cu privire la oraşe, dezvoltarea acestora şi a consemnat răspunsurile; e un document, Hollande poate fi confruntat cu el la vremea cuvenită.
Sîntem şi noi în campanie pentru administraţiile locale. Pe vremuri, ultima dată în 2000, UAR îi invita şi ea la o dezbatere pe candidaţii la Primăria Bucureştilor. De cînd e OAR, teoretic un asemenea program de comunicare cu viitorii potenţiali primari s-ar putea face măcar în locurile unde îşi au sediile filialele. Evident, majoritatea nu va veni la asemenea întîlniri, din motive pe care nu are rost să le mai discutăm aici. Dar OAR ar putea, apoi, anunţa public cine a venit şi cine nu, devenind astfel un actor important în alegerea – sau respingerea – candidaţilor, nu pe criterii politic(ianist)e, ci pe criterii profesionale.
DE ACELASI AUTOR Experiment în orizontul tradiţiei O sută de ani de istorie edificată Cine era, cine (mai) este arhitectul? Tradiţia tectonicăŞi atunci, poate că ar trebui să vedem un document naţional, de principia, pe care arhitecţii le văd implementabile în orice program de administraţie locală, cu variaţiile necesare pentru fiecare localitate – sau, dacă nu se poate atît de specific, măcar pe Bucureşti – separate, oraşe mari, oraşe mici şi comune. Eu sînt doar o persoană privată care, lucrînd ca arhitect şi scriind despre spaţiul public, simte nevoia să anunţe că, da, există soluţii la haos, la neorînduială, la improvizaţie şi la caraghioslîc.
Administra
