Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL Cluj reclamă faptul că mai mulţi minori au fost folosiţi în campanie electorală la Huedin

Publicat in Adevarul, miercuri 23 mai 2012 ·

Candidatul USL la Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a reclamat faptul că organizaţia locală şi judeţeană a PDL a folosit în activitatea electorală elevi minori. Potrivit lui Uioreanu, elevii au fost îmbrăcaţi cu tricouri pe care erau inscripţionate numele contracandidatului său la preşedinţia CJ Cluj, Alin Tişe, şi al candidatului la primăria Huedin, Mircea Moroşan şi puşi să fluiere şi să huiduie.

Horea Uioreanu a făcut o sesizare către mai multe instituţii, de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, Prefectura Cluj, la Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Cluj şi către Biroul Electoral Central pentru a fi trase la răspundere persoanele care se fac vinovate de încălcarea legii. Incidentul a avut loc în data de 20 mai, când Primăria Oraşului Huedin a organizat evenimentul „Zilele Oraşului Huedin".

„Elevii purtau însemnele electorale a acestui partid şi au fost îndemnaţi să împartă materiale electorale cu candidaţii la alegerile locale din data de 10 iunie. În acelaşi timp, minorii au fost instruiţi să-i aplaude pe cei doi candidaţi, dar şi să fluiere şi să huiduie contracandidaţii USL. Cu toate că la acest eveniment au participat Inspectorul General Adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Marinela Marc, şi Şeful Poliţiei Oraşului Huedin, aceaştia nu au luat nici o măsură pentru sacţionarea persoanelor care se fac vinovaţi de încalcarea prevederilor legale", a precizat Horea Uioreanu.

Potrivit lui Uioreanu, Alin Tişe a recidivat, nefiind prima dată când foloseşte copii în campania electorală.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj: „copiii erau de la organizaţia de tineret a oraşului"

Potrivit inspectorului general şcolar adjunct al ISJ Cluj, Marinela Marc, grupul de copii era de la organizaţia de tineret PDL a oraşului şi în niciun moment copiii nu l-au huiduit pe Horea Uioreanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 22 minute
„Marius Tucă Show” începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 55 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 41 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, spune Ilie Bolojan

Mediafax acum o ora
Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vorn plăti CASS ca și pensionarii, explică, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan. Întreb

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum 2 ore
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°