Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri dimineață două noi atenționări meteo, valabile și în Prahova, de instabilitate atmosferică accentuată și intensificări ale vântului.
Primul mesaj este valabil în perioada 23 mai, ora 15.00 - 24 mai, ora 6.00.
Fenomenele vizate sunt cantități însemnate de precipitații, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.
În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi acccentuată în toate zonele deluroase și montane și în Moldova. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat căderi de grindină. Ploile pot avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
Al doilea mesaj este valabil în perioada 24 mai, ora 6.00 - 25 mai, ora 12.00.
În estul și sud-estul țării, precum și în toate zonele deluroase și montane, instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 25 l/mp și izolat 60-70 l/mp.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!