Primul eveniment care a deschis seria expoziţiilor organizate în cadrul Nopţii Muzeelor de la Târgu Mureş s-a derulat la Galeriile Uniunii Artiştilor Plastici din Palatul Clturii, cu ocazia vernisajului expoziţiei “Simbolul crucii” semnată de Novák József.
Expoziţia cuprinde reprezentări în formă de cruce, existente în diferite civilizaţii ale lumii, vizitatorii putând admira reprezentările cruciforme în cultura Egiptului, Japoniei, în religia Chinei, a Ţărilor Scandinave. Cel mai bogat spaţiu al expoziţiei revenindu-i crucii în simbolistica creştină.
La realizarea expoziţiei şi-au adus aportul elevii Liceului Bolyai, profesorul de latină Puskas Attila, care au completat munca artistului cu elemente documentare despre istoria şi simbolismul crucii. “Crucea este un simbol elementar, care are un mesaj pentru fiecare, care întrece limitele şi convingerile noastre religioase, teologice sau naţionale. Intenţia principală a expoziţiei constă într-o notă explicită de a păstra tradiţia noastră europeană, care înseamnă pentru noi, în primul rând o convingere umanistă şi creştină, dar în acelaşi timp, prin caracterul ei transmite mesajul acceptării alternităţii, a toleranţei, pe baza culturii,” a precizat Puskas Attila.
După stemele medievale, artistul plastic Novák József vine cu o nouă temă inedită, cea a simbolisticii crucii, concretizată în expoziţia deschisă la Galeiile UAP de la parterul Palatului Culturii din Târgu Mureş.
“După 600 de steme şi 150 de cruci, nu ştiu exact ce va urma. Mai am încă mult de lucru, atât în ce priveşte stemele cât şi crucile, teme extreme de largi şi generoase pentru orice artist şi istoric. Deocamdată să rămânem la această simbolistică a crucilor, lumea fiind extrem de interesată de acest subiect. E o temă care place la toată lumea, fără apartenenţă religioasă sau naţională, expoziţia se