Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în cârciumi, case de patrimoniu demolate pentru șosele, șosele lărgite pentru mașini bengoase. Doar că orice lucru de pe pământul asta are o limită. Pentru că nu știm cât timp ne mai îndură Bucureștiul așa hapsâni, ne-am gândit să facem și noi, vreo 50 de ONG-uri, propria noastră platformă electorală. Doar că noi nu vrem să fim votați şi-i provocăm pe oricare dintre candidații pentru alegerile locale din București. Luați de-aici idei.
Platforma pentru București (o coaliție de 47 de organizații non-guvernamentale), cu expertize complementare, a chibzuit la binele Bucureștiului, s-a uitat în ograda Europeană și a pus cap la cap niște soluții concrete pentru niște probleme mari. Dincolo de demagogia specifică unor campanii locale, persistă în aer nevoia de răspunsuri. Competiția politică, așa cum apare ea acum pe sticlă, pe bannere, pe net arată a concurs de Miss Cartier. Ok, alegem, alegem, dar pentru ce? De-aceea am simțit nevoia acestui proiect din care candidați au avut cale liberă să își selecteze idei pentru propriile lor campanii. Dacă e să promită lucruri, măcar să promită lucruri pe care le considerăm oportune.
Pactul pentru București este la a doua ediție. În 2008 a mai existat unul, semnat cu mare tam tam de toți candidații de-atunci, fie pentru primării, fie pentru consilii. Au semnat că respectă toate cele debitate de noi atunci. Anii au trecut, lucrurile nu s-au făcut. Anul acesta îi punem să semneze un nou angajament în care se obligă să ne întâlnim sistematic. Nu avem de gând să le mai trântim pe birou o nouă strategie care “este prea complicată, prea europeană, prea neaplicabilă pentru București”.
Avem încredere că fiecare dintre candidații pentru funcțiile de primar și consilier o fac din convingerea că pot să facă din București un oraș suportab