Una din cele mai frecvente probleme chirurgicale, apendicita acută poate fi abordată clasic sau laparoscopic. Despre indicaţiile, pregătirea preoperatorie, tehnica operatorie, îngrijirile şi complicaţiile postoperatorii ale apendicectomiei laparoscopice discută dl dr. Adrian Cotîrleţ.

Apendicita este una din cele mai frecvente probleme chirurgicale, considerându-se că una din 2.000 de persoane suferă o operaţie de apendicectomie în timpul vieţii. Prezenţa apendicelui vermiform la nivelul fosei iliace drepte a fost consemnată încă din cele mai vechi timpuri, menţionată încă din anul 2000 î.Hr., de egipteni, fiind prezervat post-mortem împreună cu alte viscere în cadrul procesului de mumificare. Apendicita a fost recunoscută ca entitate patologică începând cu secolul XVI, sub denumirea de „peritiflită“ (1). Primele schiţe ce prezintă apendicele îi aparţin lui Leonardo da Vinci, realizate în 1492; primele ilustraţii sunt consemnate în volumul al cincilea al lucrării De Humani Corporis Fabrica, al lui Andreas Vesalius, în anul 1543 (1). În mod clasic, apendicectomia se realizează printr-o incizie la nivelul fosei iliace drepte. Prima apendicetomie a fost efectuată de Claudius Amyand, în 1735, termenul „apendicetomie“ fiind stabilit ulterior, de anatomopatologul Reginald Heber Fitz, în secolul XIX, tot el fiind primul care a descris semnele şi simptomele caracteristice apendicitei acute (3). Chirurgul Charles Mc Burney, contemporan cu Reginald Fitz, a descris punctul dureros din fosa iliacă dreaptă caracteristic apendicitei acute, împreună cu incizia ce îi poartă numele (4). Prima apendicectomie laparoscopică a fost efectuată la 30 mai 1980 de Kurt Semm, un ginecolog german (5).

Etiopatogenie

Apendicita acută este determinată, de obicei, de obstrucţia lumenului apendicular (coproliţi, corpi străini, viermi intestinali) sau de hipert