Nemțeanul Gheorghe Popescu, fost director ANL și președinte al Administrației Fondului de Mediu a fost eliberat din funcție de primul ministru. În același timp, Liviu Harbuz, candidatul perdant al USL la funcția de deputat de Neamț, a fost numit consilier de stat.
Gheorghe Popescu a fost eliberat din funcția de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu, prin decizia luată miercuri, 23 mai. În locul său, primul-ministru Victor Ponta l-a mandatat pe Gheorghe Papuc la conducerea instituției, până la numirea noului preşedinte.
Gheorghe Popescu a fost viceprimarul municipiului Piatra Neamț în perioada 2004-2005, după care a deținut funcția de director al Agenției Naționale pentru Locuințe. Din februarie 2010 a fost numit la șefia Administrației Fondului pentru Mediu.
Liviu Harbuz, candidatul USL la alegerile parțiale din 2011 pentru un mandat de deputat la Colegiul 6 Neamț, a primit o funcție de consilier de stat în cadrul Aparatului propriu de lucru al primului-ministru.
Deciziile primului-ministru vor intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial al României.
Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!