Preşedintele ceh Vaclav Klaus a estimat marţi la Chicago că Greciei i-ar fi mai bine dacă ar ieşi din zona euro, dar că această soluţie i se pare totuşi "aproape imposibilă".
"Nu există nicio soluţie imediată la capcana datoriei suverane în zona euro", a declarat Klaus, la centrul de reflecţie Chicago Council on Global Affairs, după summitul NATO ce a avut loc duminică şi luni în oraşul din statul Illinois.
"Nu sunt decât consecinţe neplăcute, probleme economice şi bugetare pe termen scurt pentru majoritatea ţărilor şi o stagnare pe termen lung pentru toţi", a adăugat el, în ajunul discuţiilor UE cu privire la criza datoriei.
"A devenit obişnuinţă în Europa şi în întreaga lume să acuze Grecia, ceea ce eu nu fac niciodată", a asigurat el.
"Ar fi mai bine pentru Grecia să părăsească zona euro", a mai spus el, precizând că acest lucru i se pare totuşi 'aproape imposibil'.
Potrivit presedintelui ceh, uniunea monetară a fost o decizie politică luată fără a ţine cont de principiile fundamentale ale economiei. "Politicienii europeni şi economiştii lor ar fi trebuit să ştie că uniunile monetare prost construite sunt costisitoare şi nu durează mult", a afirmat el. Şi dacă astfel de uniuni pot fi salvate cu un nivel ridicat de solidaritate, acesta nu este cazul în Europa, a remarcat Klaus, el însuşi economist de centru-dreapta.
Sursa: Agerpres