Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fii erou, donează sânge!

Publicat in Viata Medicala, miercuri 23 mai 2012 ·

Conform statisticilor, în România doar 2% din populaţie donează sânge. Câteva sute de studenţi la medicină şi farmacie au răspuns însă, recent, la apelul campaniei „Donează sânge! Fii erou!“, organizate de studenţii medicinişti. Detalii, în articolul drei Sorina Vasile, la rubrica Student la medicină.

Sute de studenţi la medicină şi farmacie au donat sânge săptămâna trecută în Holul de Onoare al Facultăţii de Medicină din UMF „Carol Davila“ Bucureşti.

Evenimentul, desfăşurat în fiecare dimineaţă, timp de cinci zile, a făcut parte din campania „Donează sânge! Fii Erou!“. Ajunsă la a XIV-a ediţie, aceasta a fost organizată şi în acest an de Societatea Studenţilor în Medicină Bucureşti (SSMB) şi Institutul de Hematologie Transfu­zională. Ioana Miron şi Catrinel Blaga, studente în anul III la Facultatea de Medicină din Bucureşti, au coordonat întreaga campa­nie. Au strâns 82 de voluntari medi­cinişti, pe care i-au distribuit în funcţie de nevoi: unii au preluat de la intrare datele stu­denţilor Publicitate (nume, pre­nume, vârstă şi alţi parametri), lucru care i-a ajutat pe cei din Institutul de Hemato­logie la întocmirea fişelor, iar alţii au stat lângă cei care au donat şi i-au sfătuit să se hidrateze cores­punzător sau au împărţit fluturaşi despre donarea de sânge. De la Institut au fost prezenţi, în fiecare zi, câte doi medici, trei puncţioniste, patru asistenţi care au scris fişele şi carnetele de laborator şi două asistente care au analizat, înainte de donare, grupa de sânge, Rh-ul şi hemoglobina. În cele cinci zile, au donat sânge aproximativ 510 oameni. Aceştia au primit din partea organizatorilor o zi liberă de la şcoală, abo­nament pentru mijloacele de transport în comun cu preţul redus la jumătate, bonuri de masă în valoare de 63 de lei, dulciuri, apă sau suc şi analize gratuite, care vor putea fi ridicate de la Institut

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 3 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 2 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum 33 minute
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţat de autorităţi, relatează Reuters. UPDATE - Şeful p

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 3 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Lasconi, întrebată cu cine ar vota dacă în turul 2 ar ajunge George Simion şi Nicuşor Dan: E misiune imposibilă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, cataloghează drept ”misiune imposibilă” situaţia în care ar avea de ales între George Simion şi Nicuşor Dan în finala prezidenţială din acest an. Ea l-a criticat din nou pe candidatul independent care a primit susţin

Timişoara: Tânără de 19 ani, la spital după ce s-a aruncat de la etajul întâi al unei clădiri/ Poliţiştii fac verificări

News.ro acum 48 minute
O tânără de 19 ani a fost transportată la spital, joi seară, după ce s-a aruncat de la etajul întâi al unei clădiri din Timişoara. Poliţiştii fac verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Vremea

București
acum

12°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°