Patronul Rapidului, George Copos, nu s-a lăsat mai prejos şi a reacţionat imediat după ce Steaua a început în forţă campania de transferuri.
Zilele trecute, boss-ul de la Ana a negociat cu preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, iar ieri a obţinut trecerea la Rapid a doi dintre cei mai importanţi fotbalişti de sub Pietricica. Este vorba de portarul Thomas Villadsen (27 de ani) şi de mijlocaşul central Aitor Monroy (24 de ani). Goalkeeper-ul danez a fost a dus pentru a fi o soluţie în cazul în care Dani Coman va pleca din vară de la Rapid, în timp ce spaniolul poate fi o soluţie la mijlocul terenului.
Mera nu a vrut la Dinamo
Un alt nume pe lista lui George Copos este fundaşul lui Poli Timişoara, Ioan Mera (25 de ani), care la rândul lui este aproape de un transfer în Giuleşti. Apărătorul timişorean este unul dintre favoriţii lui Marian Iancu, iar acesta l-a anunţat că din vară va juca la o echipă din Bucureşti.
Patronul bănăţenilor este de acord cu trecerea lui Mera la Rapid, însă are o singură condiţie, să păstreze cel puţin 40% din drepturile federative ale stoperului. "Noi nu vrem să primim bani imediat, nu ne interesează asta cu orice preţ, dorim o colaborare de durată", a declarat ieri Marian Iancu, în momentul în care a fost întrebat de transferul lui Ioan Mera la clubul din Giuleşti.
Patronul Rapidului, George Copos, nu s-a lăsat mai prejos şi a reacţionat imediat după ce Steaua a început în forţă campania de transferuri.
Zilele trecute, boss-ul de la Ana a negociat cu preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, iar ieri a obţinut trecerea la Rapid a doi dintre cei mai importanţi fotbalişti de sub Pietricica. Este vorba de portarul Thomas Villadsen (27 de ani) şi de mijlocaşul central Aitor Monroy (24 de ani). Goalkeeper-ul danez a fost a dus pentru a fi o soluţie în cazul în care Dani Coman v