Disputa dintre presedintele Basescu si premierul Ponta privind reprezentarea la nivelul Consiliului European ar putea fi privita ca o nostimada, daca nu ar devoala derizoriul in care se complace mare parte din clasa noastra politica. Si nu numai.
Pentru ca policienii dospiti pe malurile Dambovitei sunt secondati de o armata de servanti, unul mai intelectual si mai ortodox decat altul.
Curios este faptul ca tocmai printre cei care blameaza ambiguitatile constitutionale ii gasim si cei care, pentru a ridica mingea la fileu celor doi "cocosi", isi gasesc justificarile taman in litera Constitutiei. Cu spiritul este insa mai greu pe scarile stramte ale culturii politice autohtone.
Nimic de contestat la articolul 80 al legii noastre fundamentale: "Presedintele Romaniei reprezinta statul roman..." Un alineat mai jos se spune si ca "presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului..." Nu spune, insa, indiferent de cat se caznesc niste baieti destepti, ca vreuna din aceste puteri ale statului (institutii de autoritate publica) i se subordoneaza cumva.
Deci, intr-un final, reprezentarea statului roman de catre presedinte este suma unor medieri interinstitutionale si nu o impunere a vointei sale. Ne impotmolim insa in chestia aia numita "spiritul" Constitutiei si riscam sa o luam de la capat sau o bagam nitel in seeama?
Unii afirma ca articolul 102, pe care-l invoca premierul Ponta pentru a-si justifica primatul in relatiile cu Consiliul European, nu-i este de nici un folos. In parte asa ar putea sta lucrurile in cazul in care rolul Guvernului prin care "asigurarea realizarea politicii interne si externe a tarii" este considerat a fi doar executarea fara cracnire a dispozitiilor presedintelui; asa cum se sugereaza, dat fiind subiectul disputei. Ceea ce este fals, presedintele neavand prerogativele de a
