Cu ocazia finalei Cupei României dintre echipele bucreştene Rapid şi Dinamo, care va avea loc miercuri, 23 mai, de la ora 21, pe stadionul „Naţional Arena”, Metrorex va prelungi program cu o oră.
Un comunicat al Metrorex indică faptul că Ministerul Transportului şi Infrastructurii împreună cu Metrorex a decis ca în data de 23 mai 2012, trenurile de metrou să circule până la ora 24:00, care va fi ora de plecare de la staţiile aflate la capătul magistralelor. Întrucât finala Cupei României dintre Rapid şi Dinamo va înepe la ora 21 şi există posibilitatea ca această să se termine prin desfăşurarea de prelungiri sau chiar lovituri de departajare, în funcţie de ora la care se va termina meciul, se va putea dispune prelungirea programului de circulaţie pentru preluarea corespunzătoare a fluxului de călători.
Nu este pentru prima dată când Metrorex se arată interesate de soarta suporterilor de fotbal. În noaptea de 9 spre 10 mai 2012, când a avut loc finala Europa League la Bucureşti, pe acelaşi stadion „Naţional Arena”, programul a fost prelungit cu două ore, până la ora 01:00. Totodată în perioada 6-10 mai, pentru a celebra această finală europeană, staţia Piaţa Victoriei a fost redenumită în Nicolae Dobrin, staţia Ştefan cel Mare a devenit Ion Pârcălab, Obor – Gică Hagi, Piaţa Iancului – Llorente, Piaţa Muncii – Falcao şi Dristor – Rică Răducanu.
Cu ocazia finalei Cupei României dintre echipele bucreştene Rapid şi Dinamo, care va avea loc miercuri, 23 mai, de la ora 21, pe stadionul „Naţional Arena”, Metrorex va prelungi program cu o oră.
Un comunicat al Metrorex indică faptul că Ministerul Transportului şi Infrastructurii împreună cu Metrorex a decis ca în data de 23 mai 2012, trenurile de metrou să circule până la ora 24:00, care va fi ora de plecare de la staţiile aflate la capătul magistralelor. Întrucât finala Cupei României dint