Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spunea criminala de la Medicină despre copilul său: “Nu are nicio vină. Aș putea pierde sarcina din cauza poftelor” FOTO

Publicat in Adevarul, miercuri 23 mai 2012 ·

Într-o scrisoare pe care Carmen Bejan a adresat-o magistraţilor de la Tribunalul Arad, în iarnă, tânăra se plângea de condiţiile din penitenciar şi chiar spunea că sarcina îi este pusă în pericol. Ea spunea că nu are nici mâncare suficientă, nici îngrijire medicală adecvată. Acum, după ce fetiţa sa a murit, unele dintre cele spuse sunt de-a dreptul cutremurătoare.

Scrisoarea redactată de Carmen Bejan este structurată pe capitole, ideea principală a mesajului fiind strigătul de eliberare din arest. „În primul rând îmi fac griji pentru sănătatea copilului meu, atât fizică, precum și psihică. Sarcina este o stare foarte delicată, atât pentru mamă, cât și pentru copil, orice contact cu exteriorul poate duce la efecte pozitive sau negative asupra fătului. De ce consider eu că sistemul penitenciar nu este potrivit pentru creșterea și maturizarea fătului? Să vorbim prima dată despre medicație. De când am rămas gravidă singurele medicamente care mi-au fost date de penitenciar au fost 10 comprimate filmate de calciu, în rest, tot ce am avut nevoie a trebuit să îmi cumpăr din banii din cont, bani proprii. Dacă nu aveam bani, ce făceam? Rămâneam fără medicamentația necesară? Pentru că penitenciarul nu o poate asigura. Atunci de ce se țin femei gravide aici? Sau nu îi pasă nimănui de viitorul copilui, care are nevoie atât de vitamine, cât și de alte lucruri pe care penitenciarul nu le poate asigura?", scrie Carmen Bejan.

Studenta criminală de la Medicină şi traficantul de droguri care a lăsat-o gravidă s-ar fi îndrăgostit în bucătăria puşcăriei. Oficial ANP: "Este exclus"

EXCLUSIV Studenta criminală de la Medicină a fost lăsată gravidă de un traficant de droguri care se eliberează în aprilie

„Ce s-ar fi întâmplat dacă pierdeam sarcina?"

La capitolul „mâncare" studenta criminală este nemulțumită că timp de două săptămâni nu a primit m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un șofer de 83 de ani a condus un Lamborghini cu 180 km/h pe autostradă și l-a distrus: 200.000 de euro pagubă

Libertatea acum 16 minute
O mașină sport Lamborghini a fost distrusă într-un accident rutier provocat de un bătrân în vârstă de 83 de ani, pe o autostradă în Germania. Mașina sport este un adevărat obiect de colecție. Pensionarul, care se afla la volanul autoturismului de lu

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 5 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

VIDEO Ilie Bolojan, despre canalul de comunicare al României cu SUA: „Pentru ca el să aibă rezultate, ar trebui ca nicio parte să nu îl torpileze”

HotNews acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că România are canale de comunicare cu Statele Unite, care „pot fi îmbunătățite”, și că dialogul cu administrația Trump „trebuie să fie o constantă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitată: Ioana Constantin-Bercean

Cancan acum 52 minute
Invitata emisiunii este Ioana Constantin-Bercean, specialist în Orientul Mijlociu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Ministerul Apărării, despre posibila retragere a soldaţilor americani: Până la acest moment, România nu a primit nicio informare oficială în acest sens / Toate acordurile bilaterale sunt în vigoare / 1.700 de militari americani, în prezent în România

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării a transmis, marţi, că România nu a fost informată despre parterneul strategic SUA cu privire la o eventuală retragere a soldaţilor din ţara noastră şi precizeaă că toate acordurile bilaterale semnate – inclusiv cele care reglemen

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 16 minute
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 3 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

MAE Atenționare de călătorie pentru Filipine - Erupția vulcanului Kanlaon

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, o erupție a vulcanului

Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Gandul acum o ora
Liderii Coaliției de guvernare au depus, marți, în Parlament, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale, într-un gest menit să salveze tranșa de 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Inițiativa

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/12°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/5°
vin.

-0°/3°
Timisoara
acum

10°
mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

-0°/14°