Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epistolă către viitorul preşedinte CJ

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 23 mai 2012 ·

E mai greu decât credeai că o să fie, nu-i aşa? Mai sunt vreo două săptămâni până la alegeri, iar tu ştii că dacă nu-ţi iese, viitorul tău capătă nuanţe cenuşii. Toţi zâmbăricii de lângă tine, toţi "prietenii" ăştia electorali s-ar da la o parte şi te-ar lăsa în genunchi şi niciunul nu ţi-ar întinde o mână să te ridici.

Ba ar fi unii care te-ar călca pe cap, dacă ar avea ocazia. Îţi aminteşti de Geoană, spre exemplu, şi de felul în care s-a dus la vale de-ndată ce a pierdut.

Eu voi vota cu tine sau cu ceilalţi, mai puţin contează acum fiindcă, oricum, n-am încredere în niciunul dintre voi, însă, da, voi vota, iarăşi, pentru a nu ştiu câta oară, cu răul cel mai mic, sperând de la tine să faci o surpriză plăcută după alegeri. Când vei deschide şampania aia, nădăjduiesc să-ţi vină mintea la cap şi să înţelegi responsabilităţile funcţiei tale. Asta te-ar putea salva de multe lucruri rele, ştii? Fiindcă urmează alţi ani grei, mai grei chiar decât ăştia care au trecut, şi mă gândesc că lumea nu va mai fi la fel de înţelegătoare ca până acum. Ne-am cam săturat cu toţii de hoţie, de minciuni, de şmenuri. Uită-te în jurul tău: lumea se schimbă! Europa întreagă e o bombă cu ceas, iar oamenii ăştia mulţi şi inadaptaţi la viteza cu care se schimbă lumea vor arăta cu degetul şi către tine, când va veni vremea. Dacă ai furat ca porcul până acum, opreşte-te. Dacă nu ai furat, nu te apuca să o faci. Dar, mai cu seamă, nu te încrede în prietenii tăi: vor fi primii care te vor abandona când va fi momentul.

Apoi o să-ţi spun ceva despre uitare: nu uita ce tot promiţi de vreo două săptămâni, fiindcă ne e silă de toate promisiunile neonorate pe care le-am auzit în ultimii 20 de ani, iar pentru că ai umblat un pic prin lume, o să te rog să nu uiţi ce ai văzut. Dar cel mai important lucru pe care nu trebuie să-l uiţi este acela că nu eşti nemuritor.

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un bloc din Timişoara/ 16 oameni evacuaţi, printre care o fată de 8 ani

News.ro acum 47 minute
Un incendiu a izbucnit, luni, la etajul întâi al unui bloc de locuinţe din Timişoara. 16 oameni, printre care o fată de 8 ani, au fost evacuaţi, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 d

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 34 minute
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum 47 minute
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Marea Britanie îl numeşte pe Michael Ellam pentru a conduce restabilirea relaţiilor cu UE

News.ro acum o ora
Marea Britanie l-a numit luni pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile la nivel oficial cu Uniunea Europeană şi în forumurile internaţionale, în timp ce ţara îşi propune să reseteze relaţiile cu blocul celor 27 şi să asigure legături mai strâns

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum o ora
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 2 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum 58 minute
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°