Ziua Eroilor. De Înălţarea Domnului, pe 24 mai 2012, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români.
Este Ziua Eroilor din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. Slujbe de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului. Înălţarea Domnului, numită în popor şi Ispas, este unul dintre cele douăsprezece mari praznice împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe şi se sărbătoreşte întotdeauna în joia din săptămâna a şasea după Paşti, adică la patruzeci de zile după Înviere. Anul acesta Praznicul are ca dată de sărbătorire ziua de 24 mai 2012. Sărbătoarea rememorează momentul în care, în prezenţa Apostolilor Săi, Mântuitorul Hristos S-a înălţat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. Acest eveniment este relatat de Sfintele Evanghelii. Sfântul Evanghelist Marcu spune, pe scurt, că “Domnul, după ce a vorbit cu ei (cu ucenicii) S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (16, 19). Evanghelistul Luca relatează momentul Înălţării spunând că au mers până spre Betania, unde, Hristos ridicându-şi mâinile i-a binecuvântat şi când îi binecuvânta S-a depărtat de la ei şi S-a înălţat la cer (24, 49-52). Aflându-se pe Muntele Măslinilor, înainte de Înălţare, Mântuitorul le-a vorbit despre propovăduirea Evangheliei Lui până la marginea lumii şi despre Împărăţia Cerurilor. Apoi, în prezenţa îngerilor şi a Maicii Domnului, un nor L-a ridicat din mijlocul lor şi S-a înălţat cu trupul la cer, şezând de-a dreapta Tatălui. Îngerii, în