Consilierii locali au aprobat, joi, în şedinţă, un nou regulament de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar, după ce Curtea de Apel Cluj a anulat ultima hotărâre existentă. Potrivit noului regulament maşinile pot fi ridicate, însă numai la solicitarea poliţiştilor.
Consilierii locali nu se dau bătuţi când vine vorba de ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Maşinile staţionate sau parcate neregulamentar pe domeniu public al municipiului Cluj-Napoca vor fi în continuare ridicate, dar numai dacă acest lucru este solicitat de către Poliţia Rutieră sau Poliţia Locală. Ca şi până acum, ridicarea maşinilor o va face RADP.
„Este o hotărâre de sine stătătoare pentru ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar şi a vehiculelor abandonate. Un articol din această hotărâre a fost revocat de instanţă. Măsura de ridicare este prevăzută în legea Poliţiei Locale. Noi nu vom anula această hotărâre, dar am decis să vorbim strict de acea procedură tehnică ce permite RADP să intervină atunci când contravenţile sunt constatate de Poliţia Rutieră. Ea dă această dispoziţie de ridicare a vehiculelor. Acestă activitate se realizează de către administratorul domeniului public şi Poliţia Locală care are dreptul să dispună ridicarea maşinilor parcate neregulamentar", a explicat un reprezentant al Primăriei Cluj-Napoca.
Taxa de recuperare a vehiculelor este de 335 de lei, respectiv 240 de lei „în cazul în care contravenientul doreşte achitarea pe loc", se arată în noul regulament.
Consilierul local din partea PSD, Gheorghe Vuşcan s-a abţinut de la vot pentru că, a precizat acesta, noul regulament a fost adus în atenţia consilierilor locali în ultimul moment.