După seria de probleme tehnice care a distrus prima zi de tranzacții pe acțiunile Facebook pe bursa electronică Nasdaq, rețeaua socială ia în considerare să-și transfere tranzacțiile pe rivalul New York Stock Exchange (NYSE), conform a două persoane familiare cu această intenție.
În timp ce aceste persoane, citate de CNBC, susțin că mulți oficiali ai NYSE au propus Facebook această mutare, bursa din New York neagă faptul că aceste discuții ar fi avut loc și că „monetul nu este potrivit pentru asemenea negocieri”. Facebook rămâne deschisă cu privire la aceste negocieri, conform surselor citate.
Vezi de ce banca de investiții Morgan Stanley a fost chemată în instanță în legătură cu scandalul Facebook
Probleme tehnice
Vineri, Nasdaq, bursa electronică americană, a suferit o lovitură majoră când sistemele computerizate ale bursei au căzut din cauza numărului extrem de mare de cereri de acțiuni Facebook, fapt care a provocat o blocare a sistemului și probleme semnificative cu tranzacțiile a 30 de milioane de acțiuni.
În urma acestor probleme, instituțiile de reglementare americane au început o investigație asupra evenimentului urmând să stabilească un nivel de compensare pentru traderi și investitori.
Oficialii Nasdaq susțin în continuare că toate confirmările comenzilor au fost diseminate la 1:50 ora locală, vineri, însă mulți investitori nu-și primiseră confirmările comenzilor nici marțea ulterioară, fapt care pune sub semnul întrebării întreg sistemul bursei electronice.
Află mai multe despre problemele suferite de listarea Facebook pe bursa electronică Nasdaq
Puține restricții
Dacă Facebook se va decide să se mute pe bursa rivală, experții susțin că acest lucru nu va fi deloc complicat.
„Nu este greu să-ți muți listarea”, a declarat David Wield, fost vicepreședinte Nasdaq. „Ș