Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se deschide punctul de lucru SMURD la Râciu

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 24 mai 2012 ·

Un nou punct de lucru al SMURD va fi deschis începând cu luna viitoare la Râciu, potrivit conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Horea Mureş. Până la sfârşitul acestui an, în judeţul Mureş se vor mai înfiinţa încă două puncte de lucru, la Bălăuşeri şi Miercurea Niraj.

„Luna viitoare vom inaugura un nou punct de lucru la Râciu, care va avea o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă tip B de prim ajutor, continuând ca până la finele anului să încercăm să mai implementăm încă cel puţin două puncte ale SMURD, în aşa fel încât timpul de răspuns să scadă semnificativ şi noi să reuşim să ajungem cât mai repede la persoanele care au nevoie de ajutor. Este vorba de Bălăuşeri unde avem foarte multe accidente de circulaţie pe drumul respectiv, între Sighişoara şi Târgu Mureş, iar în eventualitatea în care un accident este în zona Bălăuşeriului e nevoie de aproape o jumătate de oră pentru ca o resursă din cadrul Inspectoratului să ajungă la locul accidentului. Sperăm ca până la finele anului să reuşim să avem şi un punct de lucru SMURD la Miercurea Nirajului, în aşa fel încât să reuşim să acoperim întreaga zonă a judeţului Mureş şi să facem ca toţi cetăţenii să beneficieze de aceste servicii”, a declarat colonel Dorin Oltean, inspectorul şef al ISU Mureş.

Prin înfiinţarea punctului de lucru de la Râciu, timpul de intervenţie în caz de urgenţă în zonă se va reduce de la 15 minute la mai puţin de 10 minute.

În prezent în judeţul Mureş există nouă echipaje de prim ajutor, iar pe viitor se doreşte identificarea unor noi locaţii în judeţ. „Este posibil ca să identificăm în partea de câmpie, localitatea încă nu este stabilită şi e posibil să mergem şi la nivelul oraşului Luduş. Încercăm să acoperim cam tot ce se poate acoperi la nivelul judeţului, încă mai sunt localităţi care în perspectivă sper ca anul viitor să le putem acoperi prin î

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 4 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 2 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 8 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 5 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 7 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°