Ziua Eroilor a fost marcată în localitatea Vişinelu, de lângă oraşul Sărmaşu, în prezenţa oficialilor locali şi judeţeni, punctul culminant fiind dezvelirea Monumentului Eroilor din localitate.
La ridicarea monumentulu eroilor de la Vişinelu şi-au adus contribuţia Primăria oraşului Sărmaş, Biserica Ortodoxă din Vişinelu şi nu în ultimul rând familia Traian şi Sanda Vamoş care au făcut posibil ca cei 36 de eroi căzuţi în cele două conflagraţii mondiale să îşi găsească respectul binemeritat al jertfei supremei.
Respect pentru înaintaşii din Vişinelu
După alocuţiunile celor prezenţi, un sobor de preoţi în frunte cu părintele Iuliu Morar au oficiat o slujbă de pomenire a eroilor care-şi duc somnul de veci, după care au sfinţit monumental după legea creştină. Ideea de la care a pornit ridicarea monumentului de la Vişinelu are în prin plan familia Vamoş, Traian Vamoş, fiul al satului Vişinelu, care a dorit să aducă un respect înaintaşilor, care şi-au pus ampărenta pe istoria localităţii.
Monumentul vine să readucă în memoria locuitorilor localităţii pe preotul paroh George Vamoş, care a păstorit comunitatea de creştini români din Cistelec, fosta denumire a Vişinelului între 1810 şi 1857, pe fiul acestuia Alexandru, care i-a urmat ca preot în Cistelec, bunicul mamei lui Traian Vamoş, primul român care a murit din Vişinel în primul război mondial, cei doi Vamoş Ioan, căzuţi în cel de-al doilea război mondial, verişori prmari cu tatăl lui Vamoş Traian. „Pentru mine este un moment extrem de important şi plin de încărcătură emoţională, e o zi în care dezvelirea şi sfinţirea acestui monument se constituie într-un omagiu moşilor şi strămoşilor noştri. Se constituie într-un omagiu adus celor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă din primul şi al doilea râzboi mondial, a celor care în 27 noiembrie 1918 au avut curajul de a semna Credenţionarul, înpu