Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan Lucescu: ”Am pierdut pe nedrept!”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 mai 2012 ·

Reacțiile după finala Cupei României pe care Dinamo a câștigat-o cu 1-0 în fața Rapidului nu au întârziat să apară. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Răzvan Lucescu, tehnicianul rapidiștilor, a anunțat că se va despărți de echipa de lângă Podul Grant și a căutat scuze pentru eșecul de pe Național Arena.

"Am avut un sezon ciudat, cu foarte multe meciuri bune, cu regretul că nu am obţinut mai mult. E un joc pierdut pe nedrept, am dominat-o pe Dinamo. Ei au câştigat, ei sunt fericiţi. Dar eu sper că băieţii sunt mândri că au jucat fotbal total. Am avut mai multe ocazii, am avut trei ocazii imense. Ei ne-au păcălit dintr-o fază fixa. Probabil că a fost ultimul meci al meu la Rapid. Nu vreau să vorbesc acum de nicio ofertă", a declarat Lucescu jr la Sport.ro.

Atacantul giuleștenilor Daniel Pancu a continuat în aceeași notă.

"Nu sunt prea multe de spus, unii au jucat, alţii au câştigat. Păcat de acest sezon, Cupa ar fi însemnat rodul muncii noastre de un an de zile. Asta este viaţa, mergem mai departe. Acum, s-a încheiat un ciclu la Rapid, probabil că va fi un nou antrenor, probabil că vor fi mulţi jucători noi. 99.99% ăsta a fost ultimul meci al meu la Rapid. Speram să închei acest ciclu la Rapid cu o victorie", a declarat Pancu, veteranul din atacul Rapidului.

De cealaltă parte, învingătorii s-au întrecut în laude.

"Ne bucurăm! Am salvat un sezon cu aceasta Cupă. Nu mai câştigasem de foarte mult timp un trofeu. Mai ales că am făcut-o pe acest stadion. Nu ai cum să nu te simţi fotbalist când joci cu aşa atmosferă. Ar fi fost păcat, mai ales că anul trecut am ratat finala. Dumnezeu şi-a întors faţa către noi. Nu mai există nicio tensiune la Dinamo, toţi am avut obiectiv câştigarea Cupei", a declarat Marius Niculae la postul Sport.ro.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 51 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 10 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°