Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a avizat 1,6 milioane locuri în învăţământul preuniversitar şi universitar pentru 2012-2013

Publicat in Gandul, joi 24 mai 2012 ·

Guvernul a aprobat 1,6 milioane locuri în învăţământul preuniversitar şi superior de stat, pentru anul şcolar şi universitar 2012-2013, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.

Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Executivului.

Astfel, numărul de granturi pentru anul universitar 2012-2013 este cu peste 28.000 mai mare decât se prevedea în proiectul elaborat în mandatul ministrului Cătălin Baba, potrivit cifrelor de şcolarizare aprobate miercuri de guvern şi făcute publice de Ministerul Educaţiei.

Pentru 2012-2013, la învăţământul superior de stat au fost aprobate 62.400 de granturi pentru ciclul de studii universitare de licenţă, 35.600 de granturi pentru ciclul de studii universitare de master şi 3.000 de granturi pentru studiile de doctorat, precizează ministerul condus acum de interimarul Liviu Pop.

În proiectul dat publicităţii la începutul lui aprilie de ministerul condus atunci de Cătălin Baba, erau prevăzute 45.887 granturi de studii pentru ciclul universitar de licenţă, anul I, 25.426 de granturi pentru ciclul universitar de masterat şi 1.504 pentru doctorat.

Anul universitar 2012-2013 va fi primul în care sunt alocate granturi (bani), şi nu locuri, la admiterea în anul I de studii. Oficialii Ministerului Educaţiei precizau, în aprilie, că granturile de studiu se pot fracţiona, în condiţiile respectării capacităţii de şcolarizare. "De exemplu, o universitate care primeşte o mie de granturi le poate da toate pentru locurile bugetate sau le poate fracţiona. Altfel spus, pot fi date 500 de granturi pentru locurile bugetate, iar restul pentru locurile cu taxă, dar la care facultatea poate contribui cu o anumită sumă, iar studentul, cu restul. În schimb, universităţile nu vor mai putea percepe taxe mai mici decât costurile reale", au explicat atunci oficialii ministerului.

Anul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 40 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 47 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum 51 minute
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Video Un ministru cubanez demisionează după ce a negat existența cerșetorilor. Cine caută prin gunoaie „participă ilegal la serviciul de reciclare”

Adevarul acum o ora
Declarațiile făcute de ministrul cubanez al Muncii au fost criticate de cetățeni, activiști și chiar de președinte. Criza economică din Cuba a agravat sărăcia, iar realitatea contrazice afirmațiile oficiale.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°