Dacă în fotbalul românesc s-ar face un top al personajelor insolite, Ionuţ Popa s-ar bate pentru o clasare pe podium. Gazeta Sporturilor l-a provocat pe tehnicianul de 59 de ani la un dialog pe teme neconvenţionale
- Domnule Popa, "Cuza", "Ştefan cel Mare", "Ion Creangă" sînt cîteva dintre poreclele cu care v-aţi ales la Iaşi. Care credeţi că este mai aproape de adevăr?
- Ştefan cel Mare este cel mai mare român al tuturor timpurilor! Cuza cred că este pe locul doi, iar pe Ion Creangă cred că l-am depăşit la cîte am făcut eu în copilărie!
- Eraţi mai neastîmpărat decît Nică?
- Ştii că despre ăştia care sînt născuţi în aprilie, cum sînt eu, se spune că ori sînt geniali, ori un pic nebuni! Eu nu cred că am fost un geniu…
"La «mate» eram praf"
- Ca şi Creangă, aveţi harul povestirii. E moştenit sau dobîndit?
- Cred că totul mi se trage din clasa a VII-a. Pofesorul de română ne-a provocat la un concurs pe teme de literatură, în care au fost înscrişi cei trei premianţi ai clasei şi alţi trei copii, între care şi eu. Aşa tare m-am ambiţionat, că în anul ăla am citit cît nu au citit alţii într-o viaţă! Spre mulţumirea mea, am ajuns în finală şi chiar am cîştigat-o!
- De ce nu aţi mers pe linia şcolii?
- Eu am avut o copilărie grea. M-au crescut mama şi părinţii ei. De la 12 ani mergeam la cîmp. Apoi, îmi plăcea mult fotbalul! Şi acum îmi aduc aminte de prima minge, una galbenă, făcută la "Căprioara Sebeş", pe care mi-a luat-o bunicul. De aceea, pentru şcoală nu alocam timp decît pentru materiile care-mi plăceau. La matematică, de exemplu, eram praf! Decisiv pentru renunţarea la şcoală a fost faptul că sora mea, care era studentă, a fugit în Italia în 1977. Aşa, visul meu de a face Facultatea de Drept s-a frînt, fiind respins de cîteva ori pe motive de dosar.
Box cu caporalii
- În
