O femeie cascador, care a suferit leziuni cerebrale şi a rămas parţial paralizată în urma unui accident produs în timpul filmărilor de la SF-ul "Transformers 3", a ajuns la o înţelegere cu producătorii filmului şi va primi despăgubiri de 18,5 milioane de dolari, relatează femalefirst.co.uk.
Gabriela Cedillo a deschis o acţiune în justiţie împotriva directorilor companiilor Paramount Pictures şi DreamWorks Studios, după ce un cablu care susţinea un automobil pe platourile unde a fost turnat cel de-al treilea film din franciza "Transformers" s-a rupt şi i-a secţionat o porţiune din craniu, în septembrie 2010.
Cascadoarea în vârstă de 26 de ani a fost transportată de urgenţă la un spital din statul american Indiana, iar producătorii filmului au promis încă de atunci că vor achita toate costurile medicale rezultate din acel incident. În cele din urmă, ei au ajuns la un acord cu victima, căreia îi vor plăti despăgubiri de 18,5 milioane de dolari.
Accidentul a declanşat o anchetă, iniţiată de Indiana Occupation Safety and Health Administration (IOSHA), care a dorit să afle dacă şi alte norme de securitate au fost încălcate pe platourile unde a fost turnat filmul regizat de Michael Bay.
Oficialii americani au ajuns la concluzia că producătorii peliculei nu sunt vinovaţi pentru producerea "acestui accident nefericit, ce nu putea fi prevăzut".
Filmul "Transformers 3/ Transformers: Dark of the Moon" a avut premiera pe 29 iunie 2011 şi a obţinut încasări de 1,12 miliarde de dolari pe plan mondial.
O femeie cascador, care a suferit leziuni cerebrale şi a rămas parţial paralizată în urma unui accident produs în timpul filmărilor de la SF-ul "Transformers 3", a ajuns la o înţelegere cu producătorii filmului şi va primi despăgubiri de 18,5 milioane de dolari, relatează femalefirst.co.uk.
Gabriela Cedillo a deschis o acţiune în justiţi