Şi iată o nouă temă de dezbatere – alegerile parlamentare şi noua lege electorală.

Partidul Democrat Liberal revendică cu virulenţă intervenţia Curţii Constituţionale, arbitrul societăţii româneşti, locul în care par să se rezolve toate conflictele din societate, fără însă ca acestea să fie vreodată cu adevărat rezolvate. De ce nu sunt numai 300 de membri într-un parlament pe care astăzi democraţii îl doresc unicameral? Cum de este posibil ca un număr important de cetăţeni să nu îşi regăsească reprezentanţii în viitorul parlament? Este fundamental eronat că un sistem limitativ să impună electoratului lipsa unei depline reprezentativităţi! Vedeţi câte dileme şi câte motive de indignare au dobândit cei care de numai două săptămâni se află în Opoziţie! Remarcaţi supărarea celor cărora li s-a impus un punct de vedere care pare a nu le conveni, aceştia fiind exact cei care în urmă cu şase luni sau un an decideau în această ţară fără a le păsă în vreun fel de punctul de vedere al majorităţii românilor!

Să încercăm câteva explicaţii. Premisa de la care trebuie să pornim este una banală şi anume aceea că nu există regimuri perfecte, sistemul politic democratic este perfectibil, singura calitate a democraţiei fiind aceea că este cel mai bun dintre sistemele pe care societatea le-a inventat până astăzi. Procedura electorală prin care la scrutin primul calificat este cel care câştigă mandatul, este una practicată de sute de ani în ţări cu o democraţie stabilă, prioritar în spaţiul anglo-saxon. Este evident că acest sistem are dezavantajul de a exclude mulţi cetăţeni de la reprezentare. Are însă şi un avantaj major şi anume stabilitatea politică. Şi mai este ceva, votul, conform prevederilor constituţionale, nu poate fi imperativ şi deci "transferurile politice" vor supravieţui. Transferul politic al unui om care şi-a câştigat în mare măsură mandatul este c