Au trecut opt ani de la cea mai mare catastrofă produsă în ultimele decenii pe şoselele României. Este vorba despre explozia unui TIR cu azotat de amoniu, produsă pe Drumul European 85, la Mihăileşti, soldată cu 18 morţi şi 13 răniţi. Momentul a fost marcat prin sfinţirea unei troiţe în curtea Pompierilor şi printr-o slujbă de pomenire la monumentul ridicat în locul craterului produs de explozie.
Unitatea de pompieri din Buzău a pierdut în misiunea din 24 mai 2004 un număr de şapte militari. În memoria lor a fost sfinţită astăzi o troiţă, ridicată în curtea unităţii. La ceremonial au fost prezenţi şi câţiva dintre supravieţuitorii tragediei. Pentru ei, ziua de 24 mai a devenit un prilej nedorit de a-şi aminti clipele de groază prin care au trecut.
Ca în fiecare an, şi la comemorarea de astăzi, lângă Marian Simi Ilie s-a aflat camaradul său, Sorin Teşcan, un alt supravieţuitor al exploziei. Pe colegul Teşcan, Marian Simi Ilie încă şi-l aminteşte cum încerca să îi acorde primul ajutor în timp ce era întins pe asfalt.
Marian Simi Ilie şi Sorin Teşcan, azi
Marian Simi Ilie (rănit) şi Sorin Teşcan, în 2004
Ceremonialul de comemorare a victimelor exploziei de la Mihăileşti s-a mutat apoi la monumentul ridicat peste locul unde explozia a săpat un crater de şapte metri adâncime.
În zorii zilei de 24 mai 2004, un camion cu 20 de tone de azotat de amoniu, care se răsturnase într-un şanţ, a explodat în timp ce în jurul său mişunau mai mulţi pompieri, doi jurnalişti şi câţiva localnici. Au murit 18 oameni iar alţi 13 au suferit răni grave. La cinci ore după producerea exploziei, buldozerele au trecut la astuparea craterului şi apoi la repararea soselei.