Parlamentul European (PE) a adoptat ieri, cu o majoritate largă, introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare la nivelul UE, însă propunerea se va lovi, în Consiliul European, de opoziţia unor state precum Marea Britanie, Suedia sau Olanda.
PE recomandă aplicarea taxei chiar dacă nu va fi votată, în Consiliu, de toate statele UE, se spune
într-un comunicat transmis de legislativul european. Statele membre au drept de veto în Consiliu în privinţa proiectelor legate de taxare. Principalii susţinători ai propunerii sunt Germania şi Franţa, iar cel mai vehement oponent este Marea Britanie, care vrea să protejeze statutul Londrei de centru financiar global.
PE a adoptat, cu 487 voturi "pentru" şi 152 "împotrivă" nivelurile de taxare propuse de Comisia Europeană, de 0,1% în cazul tranzacţiilor cu acţiuni şi obligaţiuni, respectiv 0,01% în cazul tranzacţiilor cu derivate, însă a adus mai multe modificări proiectului.
Parlamentul UE vrea modificarea propunerii astfel încât taxa să fie structurată pentru a acoperi cât mai mulţi traderi, iar evaziunea să fie neprofitabilă.
Astfel, PE a adăugat, la proiectul propus de CE, un "principiu al asigurării", prin care instituţiile financiare din afara UE ar fi obligate să plătească taxa dacă tranzacţionează titluri şi instrumente emise iniţial în interiorul Uniunii. Spre exemplu, o tranzacţie cu acţiuni Siemens între o instituţie din Hong Kong şi una din SUA ar fi supusă acestei taxe, se spune în comunicatul PE.
PE a păstrat "principiul rezidenţei" propus de CE, care stipulează că tranzacţiile cu titluri emise în afara UE la care participă cel puţin o instituţie cu sediul în spaţiul comunitar vor fi de asemenea taxate.
PE mai recomandă ca plata taxei să fie o precondiţie a dreptului legal de proprietate asupra instrumentelor sau titlurilor tranzacţionate pentru a descuraja evaziunea.
În