Ameninţările au fost proferate chiar de către inginerul de la firma Vega Galaţi, care supraveghea lucrările de asfaltare.
Jurnalistul Sebastian Oancea, corespondentul local al România TV, a filmat astăzi în zona Gării din Focşani cum muncitorii de la firma Vega Galaţi asfaltau strada pe ploaie.
Întrebat dacă o astfel de acţiune este corectă şi dacă asfaltul prinde pe o astfel de vreme, inginerul de la firma care supraveghea lucrările şi-a ieşit pur şi simplu din minţi şi a început să îl ameninţe pe jurnalist, ajungând chiar să-l îmbrâncească şi să-l alerge pe stradă.
„Pleacă de aici, mă!Dacă-ţi dau una mori. Pleacă şi lasă-mă în pace. Dacă a început ploaia ce vrei să fac cu materialul, mă! Cine v-a informat aşa repede? Să te ferească Dumnezeu dacă dai imaginile astea, ai de-a face cu mine", a răcnit la reporter inginerul de la Vega Galaţi, folosind un limbaj greu de reprodus.
VEZI AICI IMAGINI
Şi operatorul care a filmat scenele, Dan Badiu, a fost aproape să fie bruscat de inginer.
„Mă, dacă-ţi dau una acum", a spus inginerul arătându-i pumnul.
Sebastian Oancea ne-a spus că nu este pentru prima dată când are de-a face cu acest personaj.
„În urmă cu trei ani, în campania electorală de la europarlamentare, domnul respectiv s-a supărat foarte tare că filmam cum muncitorii mimau lucrări în oraş. Şi atunci m-a ameninţat", ne-a declarat Sebastian Oancea.
Primarului Decebal Bacinschi nu i se pare nimic anormal să se asfalteze pe ploaie.
„Eu sunt la depuneri de coroane şi nu ştiu ce s-a întâmplat. Dar se poate asfalta pe ploaie. Nu aţi văzut că ei udă atunci când toarnă asfalt. E bine aşa", ne-a declarat Decebal Bacinschi.
Firma Vega din Galaţi este preferata autorităţilor locale din Vrancea în privinţa contractelor pe bani publici.
Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a af