Un șofer din Teleorman a fost prins, miercuri seara, de polițiștii din Argeș în timp ce transporta 20 de metri cubi de lemne fără să aibă documente. Oamenii legii au imobilizat camionul și remorca și l-au amendat pe acesta cu 16.000 de lei.
Miercuri seară, un echipaj de la Poliția Rutieră a depistat pe strada Serelor din Bascov un conducător auto de 33 de ani, din comuna Smirdioasa, Teleorman ce conducea un autotractor care tracta o semiremorcă, încărcat cu 20 de metri cubi material lemnos și nu a putut prezenta pentru control numărul legal de diagrame tahograf. De asemenea, șoferul nu a putut prezenta copia conformă și licențele de transport și execuție, pentru activitatea practicată.
Polițiștii au trecut la imobilizarea autocamionului și a remorcii și, în acest sens, le-au însoțit în zona parcării Bazinului Olimpic pentru a fi scoase din trafic. Aici, șoferul a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 lei, pentru lipsa diagramelor și cu o altă amendă în valoare de 14.000 de lei. După ce a fost imobilizat vehiculul, au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
La fața locului au fost solicitați agenți din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și Sustragerea Produselor Petroliere și inspectori din cadrul I.T.R.S.V Ploiești, care vor continua cercetările în vederea stabilirii cantității materialului lemnos transportat.