- sau despre dialogul surdului cu mutul -

În ultima vreme, mi se întîmplă tot mai des să fiu solicitat de către diverse mari corporaţii să povestesc (după o grilă de „figuri impuse“ stabilită de cîte un top manager) cum e cu această „cultură română“ pe care o respectă foarte mult, bineînţeles, dar care îi cam încurcă. Nimic nou în asta, este o practică de „consulting“ răspîndită, născută din nevoia de ajustare a tacticilor (nu a strategiilor) multinaţionalelor la un context naţional sau altul. Relativ nou este doar faptul că au început să recurgă şi la experţi aborigeni, adică să aibă o (relativă) încredere şi în expertiza autohtonă. Relativă, căci de fiecare dată, după reverenţele de rigoare cum că doar eu le pot explica aceste „mentalităţi“ misterioase, am fost verificat de cîte cel puţin trei ori pentru a asigura conducerea că nu voi spune lucruri prea diferite de ceea ce doreau să audă şefii ăi mari. De fiecare dată lucrurile au mers însă bine, „clientul“ a fost mulţumit iar eu, ca să fiu onest, am descoperit abordări şi conexiuni la care nu mă gîndisem niciodată. O relaţie win-win, s-ar putea spune...

DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertulExistă o veste bună şi una proastă în această mică poveste. Vestea bună este că există, se pare, o cerere tot mai coerentă de expertiză sociologică din partea pieţei „mari“, dincolo de studiile de piaţă curente (cele care au constituit de fapt, totdeauna, sursa reală de venit a instituţiilor de sondare a opiniei publice). Vestea proastă este că, în afară de aceste sondaje mistice, nu există practic în continuare nici o cerere consistentă pe piaţa internă, începînd cu statul şi instituţiile sale şi încheind cu mass-media.

Dincolo de „veşti“, rămîne însă problema de fond: la ce bun o sociologie care nu interesează pe