Liderii europeni s-au exprimat clar: Grecia va rămâne în zona euro, cu condiţia să-şi onoreze angajamentele, a declarat premierul Panagiotis Pikrammenos, la finalul reuniunii informale de la Bruxelles. Prim-ministrul spune că nu a fost informat şi nu a existat nicio referire cu privire la elaborarea unor planuri care ar face posibilă ieşirea Greciei din zona euro.
Corespondenta RFI şi RRA la Atena, Monica Chihaia
Premierul elen a subliniat faptul că partenerii europeni şi-au arătat disponibilitatea de a ajuta Grecia, în continuare, cu măsuri economice care să conducă la scăderea şomajului. Premierul interimar a menţionat, în mod special, iniţiative care ar putea fi puse în practică de Banca Europeană de Investiţii, respectiv sprijinirea IMM-urilor, asumarea unei anumite cote de risc al investiţiilor, precum şi credite bazate pe schimburi de obligaţiuni, în cazul realizării/finalizării unor proiecte majore de infrastructură, paneuropene.
Prezent la Buxelles, la summit-ul Partidului Popular European, liderul conservator Andonis Samaras a transmis următorul mesaj: Europa începe să-şi schimbe modalitatea de abordarea a Greciei. Părăsirea zonei euro acum înseamnă sinucidere, a subliniat Samaras.
Ministerul Elen de Finanţe neagă categoric speculaţiile apărute în presă referitoare la existenţa unor planuri vizând o posibilă ieşire a Greciei din zona euro (Grexit).
La rândul său, premierul Panagiotis Pikrammenos a ţinut să precizeze cu referire la acest subiect că a avut întrevederi atât cu preşedinţii Comisiei şi Uniunii Europene, cât şi cu principalii lideri europeni, cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi preşedintele Franţei, François Hollande. Premierul elen a subliniat că în cadrul acestor întâlniri nu a fost informat şi nu a existat nicio referire cu privire la elaborarea unor planuri care ar face posibilă ieşirea Greciei din zona