Sau, Dumnezeu ar organiza expoziţia frumosului în nici un alt loc decât în Maramureş. Sau în blânda Bucovină unde îţi vine să mângâi culmile înverzite nu cu mâna ci cu sufletul. Superbă, splendindă e România. O filială a Raiului. Nici o ţară nu se poate lăuda că străbătând-o peisajul se schimbă uluitor la fiecare zece kilometri. Există unii sclifosiţi dar cărora le lipseşte în colivia pieptului pasărea sfuletului şi care se fandosesc cu zâmbet rău în colţul gurii rostind că Dumnezeu ne-a dăruit o ţară frumoasă dar a aşezat în ea un popor slab.

Păi cum poţi să susţii o asemenea tâmpenie? Adică populând splendaorea de ţară cu oameni de nelăudat Dumnezeu îşi strică singur opera. Adică plămădeşte frumuseţea şi bogăţia într-o ţară şi dărâmă totul prin oameni nevaloroşi. Un cretinism al unor oameni stafidiţi de răutate. Deodată simţi că te-a fericit norocul când intri în Ţara Oaşului. La Călineşti Oaş, o comună în miezul frumuseţii nu ştii încotro să-ţi întârzii privirea, fie la lacul îmbrăţişat de culmi înverzite, fie la frumuseţea mândrelor şi flăcăilor Oaşului.

Ţi se taie respiraţia ce fete frumoase, ce priviri pline de candoare, ce costume cu mii de mărgeluţe în culori vesele cusute pe iile, bluzele şi fustele explodând de veselia culorilor. Clopurile flăcăilor cât bradul sunt o bijuterie de lucrătură de mână cu încrustaţii de pietre strălucitoare şi pene mândre de păun. Şi Maramureşul, acea zonă a dacilor liberi care n-au putut fi cuceriţi niciodată de falnica Romă. Dar nu numai frumuseţea mândrelor şi flăcăilor, dar nu numai frumuseţea colinelor şi păşunilor te îmbrăţişează. Te îmbrăţişează şi frumuseţea sufletului românesc, cald mereu cu uşa deschisă către oaspeţi, mereu cu graba de a-i aşeza străinului pe ştergarul din casă bunuătăţi de Maramureş. Îţi strâng mâna cu putere, simţi palma aspră a minerului sau a lucrătorului de pământ. Te îmbrăţişează ş