Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălina Vartic: Stânga a vrut să-i ajute pe bătrâni. Dreapta i-a apărat pe bogaţi

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 24 mai 2012 ·

Preşedintele UNPR Suceava, Cătălina Vartic, a criticat respingerea în Camera Deputaţilor a Legii cu privire la taxarea marilor averi, un proiect iniţiat şi susţinut de către UNPR. Cătălina Vartic a precizat că pentru adoptarea acestei legi au lipsit doar opt voturi, adăugând că „aceasta respingere năruie pentru moment speranţa pensionarilor nevoiaşi, cum sunt mulţi şi în judeţul Suceava, de a beneficia de o mărire a pensiilor cât mai curând, şi trage un semnal de alarmă asupra faptului că susţinerea acestei categorii sociale este un interes naţional şi o datorie faţă de bătrânii noştri”. Cătălina Vartic a subliniat că este regretabil că partide precum PNL, UDMR şi PDL au format o majoritate de dreapta care s-a opus atât adoptării acestei legi, cât şi „voinţei a peste 80% dintre români”.

„Votând împotriva proiectului UNPR privind taxa pe marile averi nu au făcut decât să priveze bugetul României de importante resurse. Este păcat că de această dată USL nu a funcţionat. Încă o dată majoritatea a apărat privilegiile celor bogaţi în defavoarea celor mulţi şi săraci”, a declarat preşedintele UNPR Suceava.

Cătălina Vartic a spus că deşi legea a fost respinsă de Camera Deputaţilor, UNPR Suceava nu va renunţa la acest proiect. Vartic a spus că este convinsă de faptul că în toamnă, după alegerile parlamentare şi după reconfigurarea clasei politice din România, în favoarea partidelor de stânga, UNPR va avea o propunere legislativă similară, care de data aceasta va deveni realitate. „De data aceasta stânga a vrut să-i ajute pe bătrâni. Dreapta i-a apărat pe bogaţi”, a concluzionat Cătălina Vartic.

Preşedintele UNPR Suceava, Cătălina Vartic, a criticat respingerea în Camera Deputaţilor a Legii cu privire la taxarea marilor averi, un proiect iniţiat şi susţinut de către UNPR. Cătălina Vartic a precizat că pentru adoptarea acestei legi au lipsit do

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum 52 minute
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 2 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Coreea de Nord extinde uzina de fabricare a rachetelor de tipul celei pe care Rusia o foloseşte în Ucraina

News.ro acum o ora
Coreea de Nord extinde un complex cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acţiune utilizată de Rusia în Ucraina, au concluzionat reprezentanţii unui think-tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Valuri de atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului

News.ro acum 8 ore
Capitala ucraineană Kiev era, în noaptea de luni spre marţi, sub un atac susţinut cu drone ruseşti, relatează Reuters. „Atacul cu UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot) asupra capitalei continuă”, a declarat după miezul nopţii primarul Vitali Kliciko

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 2 ore
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A uimit România şi a alarmat aliaţii săi”

Mediafax acum 18 minute
BBC a făcut o trecere în revistă a independentului Călin Georgescu, notând trecutul său naţionalist, legăturile cu AUR şi activitatea sa politică în cadrul MAE sau a unor ONG-uri legate de ONU. Publicaţia menţionează care este programul politic al l

Incendiu major la un poligon de testare a lansării de rachete, în Japonia

Mediafax acum o ora
Nu au fost raportaţi răniţi în urma incidentului din prefectura Kagoshima din sudul Japoniei. Mingi de foc şi fum s-au ridicat de la centrul spaţial Tanegashima în jurul orei locale 8:30 (1:30, ora României). „A existat o anomalie în timpul testului

Protest la Universitate, în Bucureşti, împotriva lui Călin Georgescu

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Câteva sute de tineri s-au strâns, luni seară, în Piaţa Universităţii la un protest împotriva lui Călin Georgescu. Îndemnul la manifestaţie a venit în timpul zilei, sub forma unor mesaje care au circulat pe Whatsapp, fără a avea un iniţiator declara

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°