Prinţul William a rupt lista iniţială cu invitaţii de la nunta sa de anul trecut, deoarece pe aceasta număra 777 de nume ale unor persoane necunoscute lui şi viitoarei sale soţii, scrie gulfnews.
"Am rămas uimit când mi s-a înmânat o listă de invitaţi cu 777 de nume ale unor oameni pe care nici eu nici Catherine nu-i cunoşteam. Am mers la regină şi i-am zis: "Iată, am primit această listă, dar pe ea nu e nicio persoană pe care să o cunosc. ce este de făcut?", iar răspunsul a fost: "Scapă de ea. Începe cu prietenii, iar apoi vom adăuga pe listă, la momentul potrivit, şi alte persoane. Este nunta ta" ", a povestit prinţul într-un documentar despre eveniment.
Vorbind despre cei 60 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a, prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tron, spune despre bunica sa că este "un model incomparabil". "Mi-ar plăcea să am toată experienţa, toate cunoştinţele ei, pe care să le pun într-o cutiuţă ca să mă raportez mereu la ele", a adăugat prinţul William.
La nunta prinţului, de pe 29 aprilie anul trecut, au asistat 2.000 de oameni, iar mai bine de un milion de persoane s-au alăturat marşului nupţial. Alte câteva milioane din înrtreaga lume au urmărit întreaga ceremonie la televizor.
Prinţul William a rupt lista iniţială cu invitaţii de la nunta sa de anul trecut, deoarece pe aceasta număra 777 de nume ale unor persoane necunoscute lui şi viitoarei sale soţii, scrie gulfnews.
"Am rămas uimit când mi s-a înmânat o listă de invitaţi cu 777 de nume ale unor oameni pe care nici eu nici Catherine nu-i cunoşteam. Am mers la regină şi i-am zis: "Iată, am primit această listă, dar pe ea nu e nicio persoană pe care să o cunosc. ce este de făcut?", iar răspunsul a fost: "Scapă de ea. Începe cu prietenii, iar apoi vom adăuga pe listă, la momentul potrivit, şi alte persoane. Este nunta ta" ", a povestit prinţul î