Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena de la Mandinga, în depresie după semifinala Eurovision

Publicat in Libertatea, joi 24 mai 2012 ·

Elena Ionescu a intrat în depresie după semifinala de la Eurovision. Deşi Mandinga s-a calificat, Elena a resimţit şi după concurs momentele de tensiune prin care a trecut pe scenă, din pricina căştii care s-a defectat în timpul show-ului. Elena Ionescu a intrat în depresie după semifinala de la Eurovision. Deşi Mandinga s-a calificat, Elena a resimţit şi după concurs momentele de tensiune prin care a trecut pe scenă, din pricina căştii care s-a defectat în timpul show-ului.

Elena de la Mandinga a suferit un şoc pe scena concursului Eurovision. Solista a intrat în panică după primele secunde, când a constatat că nu aude negativul piesei în cască. Cu toate acestea, ea a încercat să treacă peste momentul dificil şi a mers mai departe.

“A fost foarte greu să cânt fără să aud nimic, pur și simplu cântam fără să știu dacă mă sincronizez sau nu cu coloana sonoră. Am cântat și atât”, a spus Elena imediat după concurs.

Băieţii au petrecut noaptea în club

Colegii de trupă ai Elenei nu au dormit toată noaptea şi au preferat să serbeze calificarea într-un club. În schimb, Elena a stat toată noaptea şi a plâns în camera de hotel. Dan Manoliu nu crede că poate fi vorba de un sabotaj și consideră că incidentul cu casca Elenei a fost doar un accident. “A fost un accident. Organizatorii şi-au cerut scuze”, spune Manoliu.

Costi Ioniţă, autorul piesei “Zaleilah” e și el supărat. “Nu am crezut că pot exista erori de acest gen la un nivel atât de înalt! ”, spune Costi. În finală, Mandinga este în concurs a 14-a. Finala va fi transmisă sâmbătă, 26 mai, în direct la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR HD începând cu ora 22.00.

«Nu a avut control»

Horia Moculescu: “Le dau o notă în plus pentru felul în care s-au descurcat, în măsura în care sunetul nu s-a auzit în urechea fetei. Nu auzea bine în cască, n-a avut control... Avem două steaguri pe scena Eur

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Autobuzele din București nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai din cauza vremii

Libertatea acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Societatății de Transport București STB SA.

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 7 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 8 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Viktor Orbán, despre posibilitatea ca Europa să nu fie inclusă în negocierile de pace: „Ungaria va fi întotdeauna acolo, eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri”

Libertatea acum 2 ore
Ungaria rămâne o țară puternică și angajată, cu un prim-ministru experimentat, potrivit declarațiilor lui Viktor Orbán într-un interviu pentru site-ul Mandiner, citat de News.ro. Premierul ungar a subliniat că va obține întotdeauna ceea ce este impo

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Horoscop 17 februarie 2025. ZODIA care se va afla în mijlocul unui conflict

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de luni, 17 februarie 2025. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Este mai importantă starea ta interioară decât ce plănuiesc alții, indiferent cine sunt aceia. Vei avea posibilitatea, la mo

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-6°/-1°
Iasi
acum

-8°
lun.

-8°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°