În majoritatea rapoartelor, analizelor, editorialelor, și opiniilor cu privire la criza datoriilor suverane, Germania pare adultul responsabil iar Grecia este copilul risipitor. Germania chibzuită nu dorește să-și irosească economiile tot salvând Grecia risipitoare, care a cheltuit mai mult decât și-a permis iar acum trebuie să suporte consecințele.
Analiștii Bloomberg susțin, însă, că, în realitate, contribuabilii europeni au oferit același nivel de asistență financiară Germaniei pe care l-au oferit Greciei, această concluzie fiind bazată pe examinarea influxurilor de capital în Europa și a bilanțurilor băncilor centrale ale statelor membre zonei euro.
Creditori iresponsabili
Editorialul Bloomberg începe cu premiza că nu este posibil să existe debitori iresponsabili fără creditori iresponsabili. Băncile germane au fost cele care au permis, în primul rând, cheltuielile extravagante ale Greciei. Astfel, parțial din cauza lipsei de reglementare, băncile Germane și-au mărit expunerile pe țările de la periferia zonei euro în anii dinainte de criză. În decembrie 2009, conform Băncii pentru Reglementări Internaționale (BIS), creditele băncilor germane către Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia și Spania totalizau 704 miliarde de dolari, mult peste capitalul deținut de aceste bănci. Cu alte cuvinte, băncile germane au creditat mai mult decât își puteau permite.
Află de ce Germania continuă să se opună Eurobondurilor, în pofida apelurilor din partea FMI și OECD
După ce Uniunea Europeană și Banca Centrală Europeană au intervenit pentru a salva țările îndatorate, au permis băncilor germane să-și recupereze creditele, salvând, astfel, sistemul bancar german precum și pe contribuabilii care, altfel, ar fi trebuit să sprijine din contribuțiile lor sectorul bancar german în cazul în care împrumuturile nu ar fi fost replătite. Spre deosebi