Primăria Sectorului 2 şi Inspectoratul Şcolar al Sectorului 2 organizează sâmbătă, de la ora 11.00, la Centru de activităţi recreative şi educaţie “Sf. Pantelimon” (Şoseaua Pantelimon nr. 301), Târgul de prezentare a ofertei educaţionale “Drumul meu, încotro? – Facultăţile bucureştene se prezintă”.
Scopul acestui târg este acela de a-i ajuta pe absolvenţii liceelor din sectorul 2 să ia cele mai importante decizii din viaţa lor, aceea de a alege cea mai bună facultate pentru ei.
Într-un cadru familial, elevilor din clasa a XII-a li se oferă posibilitatea de a cunoaşte direct de la colegii lor mai mari facultăţile de care sunt interesaţi, de a pune întrebări profesorilor şi a se informa cu privire la oferta educaţională pentru anul şcolar 2012–2013.
În sala de festivităţi a Centrului, facultăţile de stat şi cele particulare vor putea să-şi prezinte avantajele şi perspectivele oferite, precum şi dotările materiale şi oferta educaţională pentru anul universitar următor, putând astfel să-i convingă pe absolvenţii din sectorul 2 să le devină studenţi.
De asemenea, fiecare facultate va avea un stand propriu de prezentare unde se vor afla profesori şi studenţi ai facultăţii care vor oferi informaţii şi pliante vizitatorilor.