Legea privind asigurarea egalităţii, aşa cum a fost redenumită controversata lege antidiscriminare, stârneşte nemulţumiri chiar şi după ce a fost aprobată de Guvern. Asta chiar dacă minorităţile sexuale sunt vizate într-un singur articol, privind dreptul la un loc de muncă.
Zeci de protestatari au scandat azi în faţa Palatului Republicii, acolo unde au loc şedinţele Parlamentului, împotriva proiectului, care urmează să fie dezbătut azi. Episcopul de Bălți și Fălești Marchel a stropit sediul cu agheasmă, rugând deputații să ferească moldovenii de „ilegalitatea care s-a cuibărit în lege".
Aluzii indecente
La palat au venit şi susţinătorii activistei Maia Laguta, dar şi membri ai Partidului Social Democrat. „Să le reamintim deputaţilor că sunt cetăţeni ai acestei ţări. Obligaţiunea lor este de a păstra cultura. Nu trebuie să schimbe valorile pe o mână de bănuţi primiţi din partea europenilor", a spus secretarul general al PSD, Sergiu Corobceanu. Manifestanţii au adus o cutie de vaselină, pe care au lăsat-o pe treptele Palatului Republicii, pentru deputaţi, făcând aluzii indecente la adresa celor care vor vota legea.
Propun vot nominal
„Trăim într-o ţară cu apucături democratice. Dacă au atât de multă vaselină la partid, înseamnă că le prinde bine", a comentat democratul Dumitru Diacov gestul psd-iştilor. „Cred că şi-au epuizat propriile stocuri, pe care le ţineau pentru necesităţi proprii", a venit şi replica liderului fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ. Tot azi, socialiştii au propus ca Legea privind asigurarea egalităţii să fie votată nominal.