Eroul de la Lisabona a aflat de la un demnitar comunist din anii ‘80 că primul secretar de la Alba Iulia ar fi promis că la posibila finală a Cupei UEFA 1983, returul de la Craiova, cei de la Jidvei vor aduce pe stadionul din Bănie două cisterne cu şampanie de Jidvei şi urma ca, în caz că Universitatea câştiga Cupa, să bea şampanie din cupă toţi suporterii prezenţi pe „Central“.

I.J.: Cea mai lungă, dar şi cea mai frumoasă perioadă a carierei dumneavoastră de fotbalist aţi petrecut-o la Universitatea, afirmând că timpul petrecut la Craiova a fost o mană cerească! Ce v-a impresionat: valoarea coechipierilor, publicul fantastic, atmosfera din stadion şi din jurul echipei...?

G.C.: Întrebarea e ca şi…un răspuns, exact asta aş fi spus şi eu. Ar trebui să vorbesc de măreţia echipei Universitatea şi de măreţia publicului care venea pe fostul „Central“, dar care ne trata ca pe nişte zmei şi în afara stadionului. Eu am jucat în două perioade la Universitatea, 1974-1976 şi 1980-1983, iar între aceste perioade am jucat la Jiul. Am plecat de la Universitatea, în 1983, la CSM Râmnicu Vâlcea. În Craiova am stat efectiv 18 ani, perioadă în care am evoluat şi la alte echipe. Acolo mi s-au născut copiii. Ei sunt olteni puri în acte, deşi eu şi soţia nu suntem olteni. În ambele mele perioade la Universitatea, am întâlnit oameni minunaţi, începând cu marele Nelu Oblemenco şi terminând, ca să zic aşa, cu ultimul venit din afara Olteniei, Zoli Crişan, Dumnezeu să-i odihnească în pace pe amândoi. Cu toţi jucătorii de la Universitatea am fost într-o relaţie sinceră, prieteni adevăraţi. Nu conta diferenţa de vârstă sau cea de valoare.

I.J.: Cum a fost meciul de la Lisabona, ce lupte s-au dat în teren? Ce ar mai fi de povestit nepoţilor despre acea întâlnire în care aţi fost de netrecut, presa scriind că a fost meciul vieţii lui Ciupitu?

G.C.: Până la urmă, cel care