Mai multe farmacii au fost verificate de Garda Financiară în ultimele zile, o parte dintre acestea fiind parte din proiectul Fundaţiei C. G. Chiru, iar mai mulţi poliţişti de la Secţia 3 au dat năvală câteva zile consecutiv în incinta Primăriei Constănţenilor, unde se aflau cetăţeni veniţi să discute cu candidatul Alianţei pentru Constanţa la Primărie sau să-şi valideze bonurile valorice medicale. Christian Gigi Chiru a vorbit la Interviu Online despre bonurile valorice medicale care au dat peste cap socotelile electorale ale contracandidatului USL, Radu Mazăre, precum şi despre presiunea pusă de instituţiile din Constanţa pe cele cinci societăţi comerciale care deţin farmacii. Totodată, candidatul APC la Primăria Constanţa a prezentat motivele înfiinţării unei asociaţii care să îi reunească pe nemulţumiţii de serviciile RADET, dar şi despre proiectul „Constanţa, capitală culturală europeană".
În proiectul de acordare de bonuri valorice medicale, Fundaţia C. G. Chiru are 14 farmacii partenere, care au avut parte de descinderi în forţă ale autorităţilor de verificare şi control. Ce au verificat mai exact comisarii? A fost o acţiune de rutină sau suspicionaţi un control ţintit?
A fost acţiune comandată, pot s-o afirm cu toată răspunderea, menită să intimideze activitatea fundaţiei şi a farmaciilor partenere. Controlul s-a limitat doar la verificarea contractului de eliberare a medicamentelor în schimbul bonurilor medicale.
Aţi fost acuzat de PSD că oferiţi mită electorală prin aceste bonuri valorice celor care au nevoie medicamente. Cum comentaţi?
Mă surprinde acuzaţia de mită din partea PSD, partid care de 12 ani practică mita electorală din bani publici, mă aşteptam ca dumnealor să aprecieze un gest umanitar la adevărata lui valoare.
Beneficiarii acestor bonuri valorice sunt în mare măsură electorat „păstorit" până acum de actual