O maternitate din Grecia, afectată de măsurile de austeritate adoptate de guvern, a refuzat să îi dea acasă unei mame copilul nou-născut până când aceasta nu plătește costurile spitalizării. Sursa: Reuters
Maternitatea Helena Venizelou din Atena a amenințat că nu va externa copilul până când mama nu va achita suma de 1200 de euro, bani care trebuiau să acopere costurile cezarianei, susține femeia.
Spitalul a negat acuzațiile, în vreme ce militanții greci anti-austeritate susțin că acest caz este doar ultimul din Grecia, țară în care serviciile publice au fost grav afectate de măsurile de austeritate luate ca urmare a obligațiilor asumate de Atena în fața creditorilor externi, FMI, UE și Banca Centrală Europeană.
Femeia a declarat pentru BBC că spitalul „ne-a cerut o sumă mare de bani, iar cel de la biroul administrativ ne-a spus că trebuie să plătim toți acești bani, altfel nu mă vor lăsa să plec acasă cu copilul”. ”Cine nu ar fi speriat de asta? Tocmai ai născut, iar ei vor să îți țină copilul cu forța în spital dacă nu poți plăti? Oare oamenii ăștia nu au și ei copiii?”, s-a plâns femeia, care susține că spitalul a amenințat-o astfel și în urmă cu 20 de luni, când a născut primul copil.
În Grecia, urgențele de medicale de urgență gratuite sunt oferite doar celor care sunt angajați și contribuie la sistemul național de asigurări de sănătate, dar și șomerilor, dacă au achitate la zi plățile respective.
Cu o rată a șomajului care a depășit 21% și cu noile taxe de ”solidaritate” impuse în fiecare lună, mulți greci nu mai beneficiază de nicio asigurare medicală.