Cursul leu/ euro anunţat de BNR a atins, joi, un nou maxim istoric, de 4,4662 lei/euro. Cursul este cu aproape un ban mai mare decât cel de ieri. Precedentul record, de 4,4587 lei/euro, a fost atins miercuri.
Cursul leului faţă de euro a depăşit record după record de la începutul lunii mai, depreciindu-se cu 1,57%, iniţial din cauza turbulenţelor de pe scena politică locală, la care s-au adăugat temerile privind soliditatea zonei euro.
Astfel, de la începutul anului, leul a scăzut cu 3,39% în raport cu euro, de la un curs de 4,3197 lei/euro la finalul lunii decembrie.
Totodată, pentru dolar cursul a urcat cu 2,66 bani, la 3,5538 unităţi, reprezentând cel mai ridicat nivel începând cu 30 iunie 2010. La acea dată, referinţa s-a situat la 3,5617 lei/dolar.
Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a afirmat miercuri că deprecierea leului este cauzată de "veştile rele" din zona euro, iar în aceste condiţii eforturile de temperare din parte băncilor centrale sunt limitate, deşi BNR foloseşte instrumentarul adecvat şi leul manifestă în continuare rezistenţa cea mai solidă, potrivit Mediafax.
Cursul leu/ euro anunţat de BNR a atins, joi, un nou maxim istoric, de 4,4662 lei/euro. Cursul este cu aproape un ban mai mare decât cel de ieri. Precedentul record, de 4,4587 lei/euro, a fost atins miercuri.
Cursul leului faţă de euro a depăşit record după record de la începutul lunii mai, depreciindu-se cu 1,57%, iniţial din cauza turbulenţelor de pe scena politică locală, la care s-au adăugat temerile privind soliditatea zonei euro.
Astfel, de la începutul anului, leul a scăzut cu 3,39% în raport cu euro, de la un curs de 4,3197 lei/euro la finalul lunii decembrie.
Totodată, pentru dolar cursul a urcat cu 2,66 bani, la 3,5538 unităţi, reprezentând cel mai ridicat nivel