“Nu catedralele au creat locuri de pelerinaj, ci locurile în care s-a suferit pentru credinţă au creat catedralele”, spunea în urmă cu ani Cardinalul Todea, de la a cărui trecere în nefiinţă s-au împlinit pe 22 mai, zece ani, moment marcat de întreaga Biserică Greco- Catolică de la noi. Episcop în clandestinitate şi în detenţie, Cardinalul Todea a fost cel care a plătit cu ani de temniţă grea la Sighet pentru refuzul de a se dezice de biserică şi de credinţă. Reghinul i-a fost casă după cei 13 ani de puşcărie comunistă, până ce, răpus de o grea suferinţă, s-a stins pe 22 mai 2002. A avut mereu curajul şi credinţa de a merge înainte alături de biserică şi cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-a transmis mai departe miilor de creştini din Reghin şi împejurimi.

S-a îngrijit în special de tineri, să se apropie de cele sfinte. A avut mereu puterea de a-i ierta pe cei care l-au umilit în temniţă. În serialul “Memorialul durerii “ spunea despre ei: “mi-era milă de ei că sunt aşa de inumani. Dacă or trăi vor trebui să plătească scump şi noi va trebui să-i apărăm“. A continuat să spere până în ultima clipă a vieţii că greşelile trecutului vor fi, chiar şi în mică parte reparate. A trăit cu convimgerea că biserica pe care a slujit-o se va înălţa din nou, pe suportul marilor săi înaintaşi, printre care duhovnicul său de suflet, părintele Iuliu Hosu.

Sunt zece ani de când acest izvor de simplitate, înţelepciune şi iertare a plecat de lângă noi. Ne dăm seama de ce-am pierdut văzând ce ne rezervă prezentul, cu sutane care cochetează cu un alt mesaj, care fac mai nou pelerinaje pe la lansări de candidaţi. Mare diferenţă între acel bătrânel simplu care îl îmbrăţişa, suferind fiind, în scaunul cu rotile, pe Papa Ioan Paul al II-lea, în1999, la Liturghia Pontificală din Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, şi alţi prelaţi care îmbrăţişează se pare cu totul alte valori.

@