Alte două cutremure, dintre care unul cu magnitudinea 4,3, au afectat în noaptea de miercuri spre joi nord-estul Italiei, provocând noi pagube la clădirile deja avariate de seismul de duminică soldat cu şase morţi, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.
Cele două seisme s-au produs spre miezul nopţii (1.00, ora României), iar primul a avut magnitudinea 4,3 şi al doilea 3,2. Ambele cutremure au fost resimţite puternic, deoarece s-au produs la adâncime mică, de numai patru kilometri.
Fernando Ferioli, primarul localităţii Finale Emilia, epicentrul seismului de duminică, a declarat că adăposturile improvizate sunt pline şi familii întregi şi-au petrecut noaptea în maşini după noile cutremure.
El a adăugat că aceste cutremure au avariat puternic clădiri deja afectate de seismul de duminica trecută, care a avut magnitudinea 6.
Potrivit presei italiene, 18 seisme au fost înregistrate în total în cursul nopţii.
Autorităţile au sfătuit localnicii ale căror case nu au fost avariate să revină în locuinţele lor, dar din cauza noilor seisme acestora le este teamă să se întoarcă.
Guvernul italian a proclamat marţi starea de catastrofă naturală pentru zonele afectate de seism şi a alocat 50 de milioane de euro într-o primă fază, pentru operaţiunile de ajutor şi asistenţă din această regiune.
Alte două cutremure, dintre care unul cu magnitudinea 4,3, au afectat în noaptea de miercuri spre joi nord-estul Italiei, provocând noi pagube la clădirile deja avariate de seismul de duminică soldat cu şase morţi, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.
Cele două seisme s-au produs spre miezul nopţii (1.00, ora României), iar primul a avut magnitudinea 4,3 şi al doilea 3,2. Ambele cutremure au fost resimţite puternic, deoarece s-au produs la adâncime mică, de numai patru kilometri.
Fernando Ferioli, primarul localităţi