Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei străzi importante din Burdujeni Sat sunt asfaltate pentru prima oară

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 24 mai 2012 ·

Locuitorii cartierului sucevean Burdujeni Sat beneficiază din această primăvară de trei străzi asfaltate, modernizate, prevăzute cu sisteme de scurgere a apelor pluviale. Cele trei străzi - Victor Babeş, Plevnei şi Căpitan Grigore Andrei nu au mai fost vreodată asfaltate, iar la fiecare ploaie tot balastul pus pe ele era spălat de ape, drumurile devenind impracticabile.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a verificat ieri lucrările de asfaltare de pe strada Victor Babeş, cea mai dificilă dintre cele trei, din cauza pantei foarte mari:

“Se toarnă primul strat de asfalt – stratul de rezistenţă. Urmează stratul de uzură şi de protecţie. Acelaşi lucru se va întâmpla şi pe bulevardul principal, dintr-un capăt în altul al oraşului. Au fost cetăţeni care m-au întrebat dacă strada principală este finalizată. Le-am spus clar că nu, că mai vine turnat stratul de uzură şi de protecţie”.

În opinia edilului sucevean, acest mare cartier al Sucevei a fost neglijat de administraţiile anterioare, care l-au lăsat să rămână la statutul de sat.

“Cu timpul, acest cartier, Burdujeni Sat, trebuie să se numească Burdujeni Oraş, pentru că deja am început să aducem civilizaţia aici. Anul trecut s-a adus apa şi canalizarea, acum asfaltăm aceste trei străzi – Victor Babeş, Plevnei şi Căpitan Grigore Andrei, pentru că sunt străzi importante, care adună fluxuri de circulaţie”, a adăugat şeful municipalităţii sucevene.

Primarul Sucevei e decis să pună în aplicare şi proiectul de aducere a gazului metan în acest cartier, deşi au existat numeroase piedici.

“Astăzi se fac lucrări de calitate şi suntem convinşi că odată cu aducerea gazului metan vom aduce definitiv civilizaţia în acest cartier.

Proiectul de gaz metan îl avem pregătit, avem bani pentru el, am făcut şi acea asociere cu E.ON Gaz, numai că trebuie schimbată legea gazului metan. Sper că acest lucru s

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°