Prezent la Sibiu unde a inaugurat propria sală de fitness la care este coproprietar alături de Radu Neguţ de la Voinţa Sibiu, Dani Coman a vorbit pentru Prosport despre sezonul recent încheiat şi viitorul său. Coman spune că nu va merge la campioana CFR pentru că nu are o ofertă în acest sens şi crede că Rapidul a pierdut mult prin plecarea lui Răzvan Lucescu.
De ce ai ales o investiţe într-o sală de fitness şi de ce la Sibiu?
Mi-am dorit foarte mult sa-mi fac o sală de fitness. Am avut posibilitatea să deschid această sală împreună cu finul meu, Radu Neguţ. Sibiul este un oraş care mie îmi place foarte mult. Un oraş cu oameni deosebiţi, oameni pe care în alte părţi nu îi găseşti. Eu am jucat şi la FC Braşov şi am rămas impresionat de amabilitatea oamenilor din această zonă. De aceea am şi decis să ne deschidem împreună această sală de fitness. Nu are importanţă suma ce am investit-o. Important este că a ieşit aşa cum ne-am dorit noi.
Ce urmează pentru fotbalistul Dani Coman?
Pentru mine urmează o perioadă de vacanţă în care vreau să mă liniştesc din toate punctele de vedere pentru că a fost un an greu pentru mine. Vreau să mă liniştesc după care o să mă decid ce voi face în viitor.
Se aude că ai semnat cu CFR. E adevărat?
Nu. Nu am semnat cu CFR. Chiar foarte multă lume m-a sunat azi şi m-a întrebat. Am citit şi în presă că aş fi semnat cu CFR... Nu am semnat. Eu mai am un an de contract cu Rapid, dar nu vreau să mă gândesc ce voi face. Vreau doar să mă liniştesc şi să plec în vacanţă. Nu a fost nicio ofertă de la CFR.
Ai vrea să te transferi în străinătate?
Au fost perioade în care îmi doream cu ardoare să prind un contract în străinătate. Nu mai sunt la vîrsta la care să îmi doresc neapărat să plec. Vreau să fiu apreciat acolo unde muncesc.
Aseară aţi luat masa cu Răzvan Lucescu după ce a anunţat că pleac