Clasa politică elenă, aruncată în haos după ultimele alegeri parlamentare, riscă să nu poată forma un guvern nici după noile alegeri parlamentare din iunie. Problema, dincolo de principiile antagonice asupra cărora insistă politicienii, este aşa cum s-a văzut în negocierile nefructuoase de luna aceasta, este atitudinea pe care aceştia intră în discuţii. Negocierile trecute au fost marcate de ironii, insulte şi dispreţ, iar planurile politicenilor au depăşit graniţele realităţii.
"Domnilor, discuţia s-a terminat" a spus patricianul preşedinte Karolos Papoulias, în vârstă de 82 ani, încheind astfel brusc o discuţie de două ore în care politicienii elenii s-au insultat şi au propus soluţii fanteziste pentru guvernare. "Acum încep să mă supăr şi eu. Am terminat", a concluzionat el.
Colapsul discuţiilor pentru formarea unui nou guvern a determinat repetarea alegerilor parlamentare şi a reînnoit temerile că Grecia va părăsi zona euro. Felul în care s-au purtat aceste discuţii ridică întrebarea dacă politicienii vor reuşi să formeze un guvern chiar şi după alegerile din iunie. "A fost ca la nebuni", spune un membru al partidului socialist PASOK, după ce liderul formaţiunii, Evangelos Venizelos, s-a întors de la negocierile de pe 17 mai. "Discuţia a fost incredibilă". Descrieri la fel de colorate au venit şi din partea celorlalte partide.
Atunci când liderul partidului conservator Noua Democraţie, Antonis Samaras, a plecat din guvernul de tehnocraţi şi a forţat organizarea de alegeri pe 6 mai, era sigur că va obţine un mandat pentru a implementa măsurile de austeritate venite împreună cu un pachet de finanţare externă în valoare de 130 miliarde euro. Calculul lui Samaras s-a dovedit a fi greşit.
Electoratul, înfuriat de sărăcie, de tăierile de salarii şi corupţia clasei politice, i-a pedepsit pe Samaras şi pe Venizelos, liderii celor