Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Participarea secretarului de stat Bogdan Aurescu la prima ediţie a Forumului civic „România-Ucraina"

Publicat in Ziua Constanta, joi 24 mai 2012 ·

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a participat astăzi, 24 mai 2012, la deschiderea primei ediţii a Forumului civic „România-Ucraina". Evenimentul a reprezentat o platformă pentru dezbateri publice, în care a fost analizat stadiul actual al relaţiei bilaterale româno-ucrainene, inclusiv aspectele de pe agenda bilaterală care mai trebuie soluţionate, extinderea interacţiunii româno-ucrainene în diferite domenii, sprijinul României pentru integrarea europeană a Ucrainei, interesul pentru aprofundarea cooperării regionale şi transfrontaliere, inclusiv pe palierul economic. În intervenţia sa, secretarul de stat Bogdan Aurescu a trecut în revistă evoluţiile recente în relaţiile româno-ucrainene şi a reiterat interesul României pentru dezvoltarea cooperării în vederea consolidării relaţiilor de bună vecinătate dintre România şi Ucraina. Totodată, a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei. De asemenea, oficialul român a exprimat speranţa că substanţa dialogului bilateral va permite şi soluţionarea dosarelor sensibile din relaţia bilaterală în baza standardelor internaţionale cu accent pe asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, canalul Bâstroe, dar şi recuperarea creanţelor statului român din investiţia de la Krivoi Rog. La finalul intervenţiei sale, secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat rolul pe care societatea civilă şi cercurile de afaceri din România şi Ucraina îl pot juca în corectarea anumitor percepţii eronate care există între cele două state, subliniind şi necesitatea unei mai bune cunoaşteri a societăţilor română şi ucraineană în contextul vecinătăţii apropiate şi a valorilor comune. Informaţii suplimentare Evenimentul este organizat de Centrul Român pentru Politici Europene şi Institutul pentru Politici Mondiale din Ucraina, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare din România. E

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Mircea Lucescu, prima reacție după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
e din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Tricolorii au avut noroc la tragerea la sorți și au fost distribuiți în Grupa H, alături de Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino. Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Drone neidentificate au zburat în mod repetat deasupra bazei militare americane Ramstein, din Germania / Zboruri și deasupra fabricii de arme Rheinmetall

HotNews acum 42 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor locații industriale sensibile și a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista de știri Spiegel, citând un raport confidențial al autorități

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 35 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 27 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Ministrul Transporturilor a anunţat că va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş al Autostrăzii Sibiu-Piteşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, începând de vineri după-amiază, va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş din Autostrada Sibiu-Piteşti, iar întregul tronson va fi gata în aprilie-mai 20

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°