Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga: Solicitarea premierului e constituţională; o declaraţie politică nu se supune votului

Publicat in Gandul, joi 24 mai 2012 ·

Preşedintele Senatului Vasile Blaga a declarat, joi, că solicitarea premierului Victor Ponta de a prezenta în Parlament o declaraţie politică privind problemele de pe agenda UE este constituţională şi a precizat că o declaraţie politică nu se supune votului Parlamentului.

"Ceea ce cere (Victor Ponta - n.r.) este constituţional. (...) O declaraţie politică este o declaraţie politică, nu se supune votului", a precizat Vasiel Blaga, într-o conferinţă de presă.

El a spus că va prezenta această solicitare a lui Victor Ponta în Birourile Permanente ale celor două Camere şi că nu crede că va fi cineva împotrivă.

Întrebat dacă din punct de vedere regulamentar se poate propune în Birourile Permanente o altă formulare, o solicitare a unui mandat din partea Parlamentului pentru Victor Ponta de a reprezenta România la Consiliul European, Vasile Blaga a precizat că grupurile parlamentare ale USL pot să propună în plen un proiect de hotărâre pe această temă, care va fi supus votului Parlamentului.

"Dacă în plen vor grupurile parlamentare ale USL să propună o hotărâre a Parlamentului, da, se poate propune, sigur se va vota şi, în funcţie de ce va conţine, ne vom rezerva dreptul să o atacăm la Curtea Constituţională", a mai spus Vasile Blaga.

El a arătat că, în opinia sa, din punct de vedere al Constituţiei, şeful statului este reprezentantul statului român şi el ar trebui să reprezinte România la Bruxelles.

Premierul Victor Ponta cere, în scrisoarea adresată Parlamentului, să prezinte în plenul comun o declaraţie privind problemele aflate pe agenda UE, nesolicitând şi ca Legislativul să adopte o decizie privind mandatul şi reprezentarea României la Consiliul European.

Scrisoarea a fost prezentată, joi, de către preşedintele Senatului, Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă susţinută la seidul PDL.

Blaga a anunţat că a primit o

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost numit președinte interimar al PSD după demisia lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

Ziua Constanta acum 24 minute
Liderii PSD, s-au reunit luni seara în ședinta Consiliului Politic Național, după demisia lui Ciolacu. S-a decis ca Victor Negrescu, europarlamentar PSD, să fie președintele interimar al partidului. “Astăzi am avut discuții importante în interiorul

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum o ora
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu: Politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat / Sunt acuzat de extremism - total fals / Râmânem direct legaţi de valorile europene, dar trebuie să ne regăsim valorile noastre - VIDEO

News.ro acum 56 minute
Candidatul independent Călin Georgescu, clasat pe primul loc în urma scrutinului de duminică, respinge acuzaţiile că ar fi extremist şi afirmă că ”politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat”. ”Râmînem direct legaţi de valori

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 3 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 2 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Eugen Tomac, despre Călin Georgescu: Am făcut şi noi sondaje, nu trecea de 5% acum 3 săptămâni / Există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească

News.ro acum 56 minute
Liderul PMP Eugen Tomac a declarat luni, despre Călin Georgescu, că există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească şi că au făcut şi ei sondaje şi acesta nu trecea de 5%

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°